Groparul lui Dumnezeu. L-a ingropat stiinta pe Dumnezeu?

"Ca agnostic in adevaratul sens al cuvantului, consider totusi cartea lui John Lennox a fi cu totul de natura sa te faca sa‑ti pui intrebari … Este o carte bine scrisa, care va contribui la solutionarea dezbaterilor asupra unei chestiuni fundamentale."

-- Alan Emery, profesor emerit de genetica umana, Universitatea din Edinburgh

"O reevaluare sclipitoare a relatiei dintre stiinta si religie, care arunca o lumina noua, binevenita, asupra dezbaterilor majore din ziua de azi. O lectura neaparat necesara pentru toti cei care reflecteaza asupra celor mai importante chestiuni ale vietii."

-- Alister McGrath, profesor de teologie, slujire si educatie, King’s College, Londra

"Aceasta lucrare este mai mult decat o analiza critica a intrebarii puse din titlul ei. Este o carte stiintifico‑politista, de natura sa‑l tina pe cititor in suspans, pe masura ce dovezile sunt puse la locul lor, una cate una."

-- Keith Frayn, profesor de metabolism uman, Universitatea din Oxford

"«Groparul lui Dumnezeu» este o contributie importanta la dezbaterile si intrebarile cu privire la originea universului si a legilor lui fizice, la originea designului biologic complex si a scopului omenirii (daca exista vreunul)."

-- Chris Paraskeva, profesor de oncologie experimentala, Universitatea din Bristol

"Nu exista dezbatere mai importanta decat aceasta: stiinta fata‑n fata cu religia. Insa ea trebuie reluata cu o intelegere clara a ceea ce inseamna de fapt si stiinta si religia. Lennox a facut acest lucru intr‑un mod admirabil."

-- Colin Tudge, The Guardian

"O demolare totala a incercarii lui Dawkins de a extrapola din domeniul biologiei in cel al religiei."

Melanie Phillips, The Spectator

Despre autor

John C. Lennox MA PhD DPhil DSc este profesor de matematica la Universitatea din Oxford. A participat la dezbateri avandu‑i ca oponenti pe Richard Dawkins si pe Christopher Hitchens si a sustinut conferinte in multe universitati din intreaga lume. Este in mod special interesat de interfata dintre stiinta, filosofie si teologie. Locuieste langa Oxford, impreuna cu sotia sa, Sally.

Vizitati johnlennox.org (link is external) pentru mai multe detalii.

Cuprins

Prefata
1. Razboiul viziunilor asupra lumii
2. Sfera si limitele stiintei
3. Reductie, reductie, reductie
4. Arhitectul "Univers"?
5. Arhitectul "biosfera"?
6. Natura si orizontul evolutiei
7. Originea vietii
8. Codul genetic si originea lui
9. Informatia
10. Masina maimuta
11. Originea informatiei
12. Violarea legilor naturii? Mostenirea lasata de David Hume
Epilog
Referinte
Index

Extrase din carte

In anul 2006, la o conferinta tinuta la Salk Institute for Biological Sciences, in orasul La Jolla din California, s-a discutat tema: "Dincolo de credinta: stiinta, religia, ratiunea si supravietuirea". Ca raspuns la intrebarea daca stiinta ar trebui sa inlature religia, Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel, a spus: "Lumea trebuie sa se trezeasca din lungul cosmar al religiei … Trebuie ca noi, oamenii de stiinta, sa facem tot ceea ce putem pentru a subrezi edificiul religiei, iar acest lucru ar putea fi cea mai importanta contributie a noastra la binele civilizatiei". Deloc surprinzator, Richard Dawkins a mers chiar mai departe cu afirmatiile sale: "Sunt complet satul de felul in care creierul oamenilor a fost spalat in incercarea de a-i face sa acorde respect religiei". Si totusi… Sunt adevarate toate aceste afirmatii? Pot fi toti oamenii religiosi catalogati drept insuficient informati si plini de prejudecati? Unii dintre ei, trebuie stiut, sunt oameni de stiinta care au primit premiul Nobel. Sunt acestia caracterizati de speranta de a gasi un colt intunecat al universului, pe care stiinta sa nu-l poata niciodata lumina? Cu siguranta ca o astfel de descriere nu este onesta si nici adevarata, cand ne gandim la unii dintre pionierii stiintei moderne, care, precum Kepler, au sustinut ca ceea ce i-a inspirat si i-a condus tot mai sus in cautarile lor stiintifice a fost tocmai convingerea ca exista un Creator. Pentru ei, acele colturi intunecate ale universului pe care stiinta incepea sa le lumineze pe rand nu constituiau altceva decat dovezi ample ale ingeniozitatii lui Dumnezeu. Si cum stau lucrurile in ce priveste biosfera? Complexitatea ei uluitoare este oare doar aparent proiectata, asa cum crede Richard Dawkins, devotatul aliat al lui Peter Atkins? Poate ratiunea sa fie zamislita prin procese naturale necontrolate, care lucreaza, sub constrangerea legilor naturii, asupra materiilor elementare ale universului, intr-un fel aleatoriu? Iar ca solutie la problema relatiei dintre minte si trup se poate oare spune, simplu, ca ratiunea "a aparut" din trupul material prin procese necontrolate, lipsite de orice ratiune?"

* * *

Anthony Flew, eminentul filozof britanic care, pentru o perioada indelungata, a fost liderul intelectual al ateismului, este de o alta parere. Intr-un interviu acordat postului de radio BBC, el a afirmat ca o Fiinta superinteligenta este singura explicatie satisfacatoare cu privire la originea vietii si la complexitatea naturii. O astfel de afirmatie, facuta de un ganditor de calibrul lui Flew, a dat un nou impuls dezbaterii viguroase, pe alocuri chiar incinse, cu privire la "designul inteligent"."

* * *

Intr-un articol fascinant, Public Education and Intelligent Design [Invatamantul public si designul inteligent], Thomas Nagel, un cunoscut ateu, profesor de filozofie in New York, scrie: "Scopurile si intentiile lui Dumnezeu -- daca exista un dumnezeu -- precum si natura voii Sale, nu pot fi subiecte ale unei teorii stiintifice, nici ale explicatiei stiintifice. Dar aceasta nu inseamna ca nu pot exista dovezi stiintifice in favoarea sau impotriva interventiei in ordinea naturala a unei astfel de cauze neguvernate de legile naturale"."

* * *

Propun insa ca mai intai sa ne facem o idee despre adevaratul raport credinta/necredinta in Dumnezeu, in randurile comunitatii stiintifice. Unul dintre cele mai interesante sondaje in aceasta privinta este cel condus de Edward Larsen si Larry Witham, in 1996, si publicat in revista Nature. Acest sondaj a fost o repetare a unuia facut in anul 1916 de catre profesorul Leuba, in care 1000 de oameni de stiinta (alesi la intamplare din catalogul American Men of Science, din anul 1910) au fost intrebati daca ei cred intr-un Dumnezeu care raspunde la rugaciuni si in nemurirea sufletului -- ceea ce, remarcati, este cu mult mai specific decat credinta intr-o oarecare fiinta divina. Doar 70% dintre cei intrebati au dat un raspuns, iar dintre acestia, 41,8% au raspuns cu da, 41,5% au raspuns cu nu, iar 16,7% s-au declarat agnostici. In sondajul facut in 1996, procentajul de raspuns a fost de 60%, dintre care 39,6% au raspuns cu da, 45,5% au raspuns cu nu, iar 14,9% s-au declarat agnostici. Aceste statistici au primit diferite interpretari in presa, pe principiul paharului pe jumatate plin sau pe jumatate gol. Unii le-au folosit ca pe o dovada a supravietuirii credintei, altii, ca pe o dovada a constantei necredintei. Probabil ca cel mai surprinzator lucru este ca diferenta dintre numarul oamenilor de stiinta credinciosi si cel al oamenilor de stiinta necredinciosi a ramas destul de mica in decursul celor optzeci de ani de imensa crestere a cunoasterii stiintifice, lucru care contrasteaza puternic cu perceptia publica dominanta din zilele noastre."

* * *

Poate ca o ilustratie simpla ne va ajuta sa intelegem ca stiinta este limitata. Sa ne imaginam ca matusa mea Matilda a facut un tort frumos, iar noi il luam pentru a fi analizat de catre un grup de oameni de stiinta dintre cei mai renumiti. Eu, ca persoana direct implicata, le cer sa-mi explice acest tort, iar ei se apuca de treaba. Nutritionistul ne va spune numarul de calorii pe care tortul le contine; biochimistul ne va informa cu privire la structura proteinelor, a lipidelor etc. aflate in tort; chimistul ne va relata despre elementele implicate si despre legaturile chimice dintre ele; fizicianul va putea analiza tortul in termenii particulelor fundamentale, iar matematicianul ne va oferi, fara indoiala, un set de ecuatii elegante care descriu comportamentul acelor particule. Acum, dupa ce toti acesti experti ne-au oferit, fiecare in termenii disciplinei stiintifice respective, o descriere exhaustiva a tortului, putem spune ca el a fost complet explicat? Ni s-a oferit cu siguranta o descriere a felului cum a fost tortul facut si a felului cum feluritele ingrediente s-au combinat intre ele, dar sa presupunem ca le voi pune expertilor o intrebare finala: De ce a fost facut tortul? Zambetul de pe fata matusii Matilda arata ca ea cunoaste raspunsul, caci ea este cea care a facut tortul si l-a facut cu un anumit scop. Insa toti nutritionistii, biochimistii, chimistii, fizicienii si matematicienii din lume nu vor fi in stare sa raspunda la aceasta intrebare -- si nu este deloc o insulta la adresa disciplinelor stiintifice pe care le reprezinta faptul ca nu pot da un raspuns in aceasta privinta. Disciplinele lor, care pot face fata chestiunilor cu privire la natura si la structura tortului, adica pot raspunde la intrebarile de tip "cum?", nu pot insa raspunde la intrebarile de tip "de ce?", legate de scopul pentru care a fost facut tortul. De fapt, singurul fel in care putem avea un raspuns este daca matusa Matilda ni-l da. Daca insa ea nu ni-l face cunoscut, este simplu sa intelegem ca nicio masura de analiza stiintifica nu ni-l va furniza vreodata."

* * *

Inainte de a o parasi pe matusa Matilda, trebuie sa notam ca povestea ei simpla ne ajuta sa distingem o alta confuzie facuta adesea. Am vazut ca rationamentul stiintific nu poate descoperi motivul pentru care ea a facut tortul; acest motiv trebuie sa ni-l spuna chiar ea. Aceasta nu inseamna insa ca, de la acest punct incolo, ratiunea este irelevanta sau inactiva. Ba dimpotriva! Deoarece, pentru a o intelege pe matusa Matilda atunci cand ne spune pentru cine a facut tortul, avem nevoie de ratiune. De asemenea, avem nevoie de ratiune pentru a cantari credibilitatea explicatiei ei. Daca ea ne spune ca a facut tortul pentru nepotul ei Jimmy, iar noi stim ca nu are niciun nepot cu numele acesta, atunci ne vom indoi de explicatia ei; daca stim ca are un nepot cu acest nume, atunci explicatia ei are sens. Cu alte cuvinte, ratiunea nu este opusa revelatiei, ci, pur si simplu, revelarea de catre matusa Matilda a scopului pentru care a facut tortul ofera ratiunii o informatie la care ratiunea, neajutata, n-ar avea acces. Insa ratiunea este absolut esentiala pentru a procesa aceasta informatie. Punctul principal este ca, in cazurile unde stiinta nu constituie sursa noastra de informatie, nu putem in mod automat sa presupunem ca ratiunea a incetat sa functioneze si ca dovezile au incetat sa mai fie relevante."

* * *

Este evident ca existenta unui mecanism biologic cu complexitate ireductibila ar reprezenta o provocare formidabila pentru teoria evolutionista, asa cum Darwin insusi a scris: "Daca s-ar putea demonstra existenta vreunui organ complex care nu s-ar fi putut forma prin numeroase mici modificari succesive, teoria mea ar fi in mod absolut invalidata". Argumentul este reluat de Dawkins in The Blind Watchmaker, unde sustine ca, "daca s-ar gasi un astfel de organism, el va inceta sa mai creada in darwinism". Behe raspunde provocarii lui Darwin, argumentand ca exista multe mecanisme moleculare cu complexitate ireductibila asemenea flagelului celular. Este limpede din definitie ca a dovedi faptul ca orice sistem particular este caracterizat de complexitate ireductibila implica demonstrarea unei negatii, lucru extrem de dificil, dupa cum bine stim. Nu este deci surprinzator ca Behe (care, trebuie mentionat, pare sa nu aiba nicio disputa cu ideea darwinista a descendentei dintr-un precursor prin modificare) a provocat o multime de controverse cu afirmatia prin care sustine ca "evolutia moleculara nu este fundamentata pe dovezi stiintifice. Nu exista nicio publicatie in literatura stiintifica -- nici chiar in cele mai prestigioase jurnale academice sau de specialitate, ori carti -- care sa descrie modul in care, sau daca, a avut loc o evolutie moleculara a vreunui mecanism complex molecular, real, biochimic. Exista afirmatii ca acest tip de evolutie ar fi avut loc, dar absolut niciuna nu este sustinuta de experimente sau de calcule pertinente … iar in ciuda secventelor comparative si a modelelor matematice, evolutia moleculara nu a dat niciun raspuns cu privire la felul in care au aparut structurile complexe. Asadar, teoria de tip darwinian a evolutiei moleculare nu a fost dovedita si ar trebui deci sa dispara"."

* * *

[…] profesorul Derek Brickerton ne da un exemplu interesant din domeniul lingvistic, explicand faptul ca pana si o singura propozitie prezinta o problema uriasa: "Incercati sa rearanjati orice propozitie obisnuita compusa din zece cuvinte. Exista, in principiu, exact 3.628.800 de moduri in care am putea face aceasta, dar numai una este corecta din punct de vedere al semnificatiei. Aceasta inseamna ca 3.628.799 dintre ele nu sunt corecte gramatical". Brickerton pune urmatoarea intrebare evidenta: "Cum am aflat aceasta? Cu siguranta, niciun parinte sau profesor nu ne-a spus aceasta. Singura cale prin care putem afla acest lucru este sa fim in posesia unei retete care sa ne spuna cum sa construim propozitiile, o reteta asa de complexa si de exhaustiva, incat sa elimine toate cele 3.628.799 de variante gresite de a compune o propozitie din zece cuvinte si sa o selectioneze doar pe cea corecta. Dar, deoarece o asemenea reteta ar trebui sa se aplice la toate propozitiile si nu doar la cea din exemplul dat, aceasta reteta ar exclude, din toate limbile, mai multe variante negramaticale decat exista atomi in cosmos". […]
Pentru a ne face o idee despre numerele implicate intr-o situatie biologica, vom nota ca cea mai mica proteina care poseda functii biologice cunoscute implica cel putin 100 de aminoacizi si astfel moleculele de ADN care le corespund au 10130 de secvente alternative, dintre care doar o foarte mica proportie vor avea o semnificatie biologica. Totalul tuturor variantelor posibile este deci inimaginabil de mare. Deoarece dezoxi-riboza nu are o preferinta pentru vreo baza in particular, toate secventele bazice de o anumita lungime sunt in aceeasi masura probabile. Aceasta impune faptul ca probabilitatea originii pur aleatoare a unei secvente specifice cu semnificatie biologica este asa de mica, incat este neglijabila."

* * *

Faptul ca sursa informatiei poate sau nu poate fi determinata este, din punct de vedere logic, irelevant in ce priveste intrebarea daca un input informational extern este necesar. Daca, sa zicem, am merge pe Marte si am descoperi un sir lung de gramezi de cuburi din titan care se intinde pana la orizontul martian, fiecare gramada fiind constituita dintr-un numar prim de cuburi, iar gramezile sunt asezate intr-o ordine crescatoare 2, 3, 5, 7, 11, 13, 17, 19…, atunci am trage imediat concluzia ca aceasta aranjare implica un input de inteligenta, chiar daca nu avem nicio idee despre natura inteligentei care sta in spatele lui. Dar daca am descoperi ceva mult mai complex -- sa zicem o molecula de ADN -- atunci, foarte probabil, oamenii de stiinta naturalisti vor concluziona ca ea este rezultatul sansei si al necesitatii!"

* * *

Astfel de calcule au convins de mult timp pe majoritatea oamenilor de stiinta -- inclusiv pe Dawkins -- ca procesele pur intamplatoare nu pot explica originea sistemelor incarcate cu informatie complexa. Dawkins citeaza estimarea lui Isaac Asimov privind probabilitatea asamblarii intamplatoare a unei molecule de hemoglobina din aminoacizi. O astfel de molecula consta din patru lanturi de aminoacizi rasucite impreuna. Fiecare lant consta din 146 de aminoacizi si sunt 20 de feluri diferite de aminoacizi gasite in fiintele vii. Numarul de cai posibile de aranjare a acestor 20 intr-un lant lung de 146 de legaturi este de 20146, care inseamna circa 10190. (In tot universul exista numai circa 1070 protoni.)
Amintim cititorului de concluzia categorica a lui Dawkins: "Este extrem, zdrobitor, dureros de evident ca, daca darwinismul ar fi cu adevarat o teorie a norocului, el n-ar putea functiona. Nu trebuie sa fii matematician sau fizician ca sa calculezi ca un ochi sau o molecula de hemoglobina ar dura ca de aici la infinit pentru a se auto-asambla printr-un noroc pur intamplator". Sir Fred Hoyle si astrofizicianul Chandra Wickramasinghe impartasesc punctul de vedere al lui Dawkins cu privire la capacitatile proceselor bazate pe intamplare, anume ca, "indiferent de cat de mare este mediul inconjurator care se ia in considerare, nu se poate ca viata sa fi avut un inceput aleator. Trupe de maimute navalind si tastand la intamplare pe masini de scris nu ar putea produce operele lui Shakespeare, pentru simplul motiv ca intregul univers observabil nu este suficient de mare ca sa contina hoardele de maimute, masinile de scris si desigur nici cosurile necesare pentru deseurile de hartie, unde sa se depoziteze hartia rezultata din incercarile nereusite. Acelasi lucru este valabil si pentru materia vie. Probabilitatea formarii spontane a vietii din materie neinsufletita este de aproximativ 1:1040000… Este suficient de mare pentru a-l ingropa pe Darwin si intreaga teorie a evolutiei. Nu a fost nicio supa primordiala, nici pe aceasta planeta, nici pe vreo alta, iar daca inceputurile vietii nu au fost intamplatoare, inseamna ca ele au fost produsul unei inteligente care a avut niste scopuri"."

* * *

Insusi faptul ca Dawkins pune intrebarea despre cine L-a facut pe Facator arata ca el ar putea avea o dificultate conceptuala in a considera existenta a ceva necreat si etern. Totusi, daca este asa, atunci el este vinovat de inca o inconsecventa grava. S-ar fi crezut ca viziunea lui asupra lumii l-a obligat sa creada (din nou, la fel ca grecii antici) ca materia si energia (si legile naturii) au existat dintotdeauna. Daca asa stau lucrurile, atunci el crede cu adevarat in ceva etern -- de fapt in multe astfel de lucruri -- in insasi chintesenta universului care ne inconjoara. Eram de multe ori intrigat cand, in desele mele vizite in fostele tari comuniste, teoreticieni comunisti de stil vechi imi adresau adesea intrebarea: "Cine L-a facut pe Dumnezeu?". Era interesant sa vezi dilema in care intrau atunci cand li se punea in fata propria lor credinta in eternitatea materiei. In final puteam sa localizam problema cheie. Pentru ei, materia eterna, fara ratiune, era perfect acceptabila, dar nu un Dumnezeu personal etern. Logica nu era de partea lor, asa cum nu este nici de partea lui Dawkins. Energie eterna, da; dar o Persoana Eterna, nu. Unde este logica in toate acestea?
Fie ca adopta sau nu materialismul de stil vechi cu universul sau etern, Dawkins este desigur obligat sa creada ca universul l-a creat pe el, si atunci suntem indreptatiti sa-i intoarcem intrebarea -- "Cine L-a creat pe Creator?" -- si sa-l intrebam cine l-a creat pe creatorul lui -- universul? Ce e bun pentru gasca e bun si pentru gascan."