Eram orb, dar acum vad

“Odata stabilit obiectivul spargerii, in ziua de 1 noiembrie 1993, impreuna cu colegul meu am actionat conform planului dinainte stabilit, spargand vitrina unui magazin de bijuterii de lux din orasul Bremen.

In aceasta “afacere” mie imi revenea sarcina sa sfaram geamul vitrinei. Am fost instruit sa lovesc cu putere, deoarece geamul nu era unul obisnuit, ci era blindat. […]

Cei 1500 de marci germane, cat mi-au revenit mie, erau o suma mare in Romania, pentru vremea aceea. Am alergat la posta, unde italianul, prietenul bossului, a trimis pe numele Mirelei 1000 de marci. Am sunat-o si i-am spus sa fie linistita, asigurand-o ca in scurta vreme ma voi intoarce acasa om bogat.

Cand am fost intrebat de unde procurasem suma de bani pe care i-o trimisesem am mintit-o, spunandu-i ca am gasit un club de box care m-a angajat. Nu puteam sa-i spun prin ce trecusem si cum obtinusem banii.” (p. 27-30)

2

“In penitenciarul in care eram detinut, constatam cat de scumpa este libertatea omului. Poti sa ai tot ceea ce-ti doreste inima, dar, daca cineva iti rapeste libertatea, iti rapeste dreptul de a trai.

In inchisoare, oricat i s-ar parea de ciudat cititorului roman, eram foarte bine tratati. Mancarea era foarte buna, gardienii ne tratau civilizat, ne vorbeau frumos, se comportau omeneste cu noi: aveam sala moderna de sport, dusuri, teren de fotbal, intr-un cuvant toate conditiile. Cu toate acestea, ne lipsea LIBERTATEA!

Libertatea are un pret atat de mare pentru ca Dumnezeu l-a creat pe om sa traiasca liber; dar, fiindca omul nu cunoaste sau nu intelege planul lui Dumnezeu cu privire la el, isi inchide libertatea in inchisoarea pacatului, in inchisoarea viciilor si a robiilor sub care traieste. Isus Hristos a venit in lumea noastra pentru ca omul sa poata sa “se nasca din nou”, sa-si recapete identitatea pe care si-a pierdut-o in gradina Eden. De aceea, lipsa libertatii era cel mai greu de suportat!” (p. 47)

3

“In dreapta celulei mele, pe hol, “locuia” un roman, despre care auzisem ca fusese de curand arestat. Cand am privit atent chipul acelui barbat, am constatat ca pe fata lui se citea ceva neobisnuit si nepotrivit cu locul in care ne gaseam. Chipul acelui om era scaldat in lumina, fata lui era senina, comparativ cu chipul nostru incruntat; pe fetele noastre, ale celorlalti incarcerati, se citea incrancenarea, revolta, nelinistea. […]

I-am pus intrebarea obisnuita intr-o inchisoare: de ce anume este inchis? Raspunsul pe care l-am primit m-a facut sa cred ca era un mare mincinos: imi spusese ca nu stia motivul pentru care fusese arestat, pentru ca nu facuse nimic rau. Imi venea greu sa cred ca in Germania poti fi arestat si bagat in temnita fara sa fi facut nimic!

Numele acelui om era Sabau Gheorghe, iar noi incepuseram sa-i spunem “nea Gigi”.

Desi eram incredintat in sinea mea ca ma minte, nu puteam sa nu observ ca nea Gigi era diferit de noi, ceilalti detinuti, care ne aflam in acea sectie. Fata lui exprima ceva ce pe fetele noastre nu se putea observa. Vorbirea lui si comportamentul lui erau diferite de ale noastre. Am constatat, de asemenea, ca nea Gigi nu vorbea vulgar, asa cum vorbeau toti romanii din acel loc, inclusiv eu.

Nea Gigi mi-a vorbit si mie despre Dumnezeu. Mi-a spus ca el este crestin si ca Il iubea pe Dumnezeu. A inceput sa-mi vorbeasca din Biblie, carte din care citea in fiecare zi. Deodata mi-am adus aminte de Biblia pe care o abandonasem in celula mea si din care nu mai voiam sa citesc.” (p. 52-53)

4

“Pana sa ajung in acel penitenciar credeam ca nu sunt atat de pacatos, ca doar nu omorasem pe nimeni. Dar cand am citit ce spune Isus Hristos intr-una dintre Evanghelicii (ca doar daca te uiti la o femeie si-o poftesti in inima ta, ai si savarsit curvia sau preacurvia), mi-am dat seama cat de infricosator este pacatul! […]

Era pentru prima data cand imi dadeam seama ca sunt un om pacatos, vrednic de pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru prima data in viata mea devenisem constient ca aveam nevoie de iertare, adica de Mantuitorul Isus care sa ma ierte si sa ma elibereze de povara pacatelor mele. Ma simteam atat de nevrednic, atat de mizerabil in fata lui Dumnezeu!” (p. 58-59)

5

“In celula in care eram, invitatul de onoare era nea Gigi Sabau; in afara de el ii mai invitam pe alti doi romani, carora le facea placere sa asculte Cuvantul lui Dumnezeu.

Eram uimit de-a dreptul cand il ascultam pe nea Gigi vorbindu-ne din Scriptura, eram atat de fericit sa aud despre planul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, plan urzit in Isus Hristos, Fiul Sau, pe care L-a trimis in lumea noastra ca sa moara in locul nostru! […]

Cele trei ore si jumatate zburau ca trei minute si jumatate: cand gardienii introduceau cheia in usa si spuneau: “Zeit ist abgelaufen”, adica “Timpul a luat sfarsit!”, eu unul eram foarte mahnit: nu-mi puteam inchipui ca timpul pe care-l petreceam ascultand Cuvantul zbura atat de repede!

Mai tarziu aveam sa gasesc in aceasta minunata carte, Biblia, ca acolo unde si atunci cand doi sau trei se aduna in Numele lui Isus, El este prezent in mijlocul lor. Atunci cand Isus Hristos este prezent intr-un loc, partasia devine deosebita, minunata, iar timpul parca sta in loc, sau parca zboara si, atunci cand constati cat timp, nu-ti vine sa crezi cum si cand a zburat.” (p. 66-68)

6

“In acea zi din primavara anului 1994 am fost nascut din nou (asa cum am spus mai sus), am fost nascut din Dumnezeu. De unde stiu asta? Din ceea ce traiam in fiecare zi. Nu mai puteam sa vorbesc murdar si nici macar sa aud injuraturile si vorbele vulgare pe care ceilalti le scoteau din gura. Nu mai aveam nicio placere sa ascult aventurile si murdariile cu care ceilalti romani se laudau si gaseau chiar placere sa le povesteasca. Primisem putere, cum pana atunci nu mai avusesem, sa vorbesc cu ceilalti romani despre ceea ce era scris in Evanghelie. Era atat de clar pentru mine ca un alt Vasile Tofan se nascuse in acel penitenciar! Incepeam sa inteleg ceea ce Isus ii spusese lui Nicodim, in Evanghelia dupa Ioan, la capitolul 3: “Daca un om nu se naste din nou, nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu”.” (p. 77)

7

“Trecusera deja 8 luni de cand eram inchis. Intr-una din zile, nea Gigi a primit o scrisoare de la Procuratura germana. Pentru ca nu stiam atat de bine limba germana, i-am dat scrisoarea unuia care stia foarte bine sa citeasca si sa traduca, rugandu-l sa ne spuna ce anume era scris in ea. Asa am aflat ca nea Gigi urma sa fie pus in libertate si urma sa primeasca si o suma de bani, deoarece Politia germana nu avea nici o proba impotriva lui, care sa-i dovedeasca vinovatia. Eram amandoi uimiti de continutul acelei scrisori. Intr-adevar, ceea ce nea Gigi spusese la inceput – ca nu era vinovat pentru ca nu facuse nimic vrednic de a fi inchis -, se adeverea prin scrisoarea pe care o primise. Imi venea destul de greu sa ma despart de acest om pe care Dumnezeu il trimisese in acel loc ca sa-mi deschida mie ochii, ca sa ma intorc din intuneric la lumina. Eram si bucuros si trist: bucuros, pentru ca nea Gigi urma sa fie liber si sa se intoarca probabil in tara, la sotia si la copiii pe care-i avea; trist, pentru ca ramaneam singur, fara nici un tovaras de credinta.

In urmatoarele zile, nea Gigi a fost pus in libertate. Inainte de-a pleca, mi-a strans mana si mi-a spus sa nu ma tem si sa ma incred in Dumnezeu. Stia ca aveau sa vina si zile de incercare a proaspetei mele credinte, dar m-a sfatuit sa lupt cu armele din Scriptura, printre care postul si rugaciunea sa fie pe primul plan.” (p. 85-86)

8

“Bogat nu ma intorceam, dar experienta pe care am avut-o acolo, in Germania, a schimbat radical viata mea; Vasile Tofan, cel de dinainte de-a pleca sa cucereasca gloria lumii, ramasese in penitenciarul din Braunschweig, “murise” acolo; acum eram un om total schimbat, un om cu gandire noua, innoita prin Cuvantul lui Dumnezeu, de Duhul Sfant.

Tot timpul calatoriei m-am gandit la timpul petrecut in penitenciar si la modul minunat in care Dumnezeu ma binecuvantase. […]

Celor din familia mea si rudelor mele le venea greu sa creada ca nu mai eram cel de odinioara. Credeau ca ma prefac. Ii intelegeam, deoarece niciunul dintre ei nu era familiarizat cu Sfanta Scriptura, Cuvantul vietii, care-mi schimbase mie viata in mod dramatic si radical. Credinta lor era una formala, ca a celor mai multi oameni. Se rezumau la niste ritualuri pe care le urmau si asta era tot. Nu stiau nimic despre nasterea din nou. Nu stiau nimic despre sarbatoarea pe care o tineau dupa datina si dupa traditiile omenesti.” (p. 151-152)

9

“In anul 2001, am intalnit in penitenciarul din Galati un tanar de 20 de ani din comuna galateana Liesti. Cand Politia l-a arestat, o multime de oameni s-a adunat in fata postului de Politie, cerand politistilor sa-l impuste. Am aflat ca terorizase intreaga comuna si ca oamenii se fereau de el. Dupa ce a ascultat marturia mea si felul in care ma intorsesem la Dumnezeu, Florin Dorosan mi-a cerut o Biblie. Am avut grija sa ma rog pentru el si am spus si altora sa se roage. De la o intalnire la alta, vedeam cum Dumnezeu schimba trasaturile fetei lui: dintr-o fata intunecata, schimonosita de pacat, Florin a inceput sa aiba o fata luminata de Duhul Sfant si de Cuvantul lui Dumnezeu. Ma bucuram sa aud ca Florin facea roade vrednice de pocainta lui. Aflasem ca distrusese o punga de tigari care-i fusesera aduse de acasa. In inchisoare, pachetul de tigari este “valuta de schimb”. Pentru ca Florin se hotarase sa traiasca dupa Cuvantul lui Dumnezeu, stia ca tigara distruge sanatatea si viata omului. Am dat slava lui Dumnezeu pentru ceea ce Florin traia.

Dupa patru ani si sapte luni petrecuti in inchisoare, Florin s-a eliberat. L-am dus cu masina in comuna Liesti, unde in curtea parinteasca il asteptau cei sase frati, parintii si rudele apropiate. Cand a intrat in curte, o damigeana cu vin era pregatita, pentru a sarbatori revenirea lui acasa. Florin, cu Biblia in mana, le-a spus celor prezenti ca cel ce facuse atatea rele odinioara, adica omul pe care ei il cunosteau inainte, murise in inchisoare. Le-a spus tuturor ca se pocaise in inchisoare si dorea sa traiasca o viata placuta lui Dumnezeu. Cand l-au auzit ce si cum vorbeste, cei de fata au crezut ca Florin innebunise. Cat de ciudat se comporta uneori oamenii!? Daca nu mai vrei sa minti, sa furi, sa faci fapte antisociale, cei din jur te considera nebun.

Au trecut zilele si Florin a pornit-o prin comuna sa-L marturiseasca pe Stapanul care-i conducea viata. M-am bucurat cand am aflat ca Florin a mers si pe la cei carora le facuse rau odinioara, pentru a le cere iertare. Intr-una din zile, s-a dus la postul de Politie, pentru a darui cate o Biblie celor de acolo. De serviciu era chiar politistul care-i facuse dosar si-l trimisese in penitenciar. Florin a dorit mai in intai sa-i multumeasca politistului pentru ca-l trimisese in penitenciar. Mirat, politistul a spus ca de 15 ani de cand lucra in Politie nu se gasise nimeni sa-i multumeasca pentru asa ceva. Ulterior, a aflat adevaratul motiv pentru care Florin ii multumise: pentru ca in inchisoare Il descoperise pe Isus Hristos, Cel care-i schimbase viata.” (p. 167-169)

10

“In primavara anului 2009, Dumnezeu m-a ajutat sa vizitez comunitatea credinciosilor romani din Belgia. Ajungand in casa unor credinciosi, le-am povestit despre minunatul mod in care Dumnezeu mi-a mantuit sufletul.

Vorbindu-le de barbatul pe care Politia germana il confundase cu un hot si care mi-a vestit apoi Evanghelia in inchisoarea din Germania, am observat ca atentia celor din jur a crescut. Atunci cand le-am spus ca pe acest om il chema Sabau Gheorghe si este din Targoviste, unul dintre ei a dat telefon si a vorbit cu un alt barbat. Dupa un timp, am iesit afara, pentru ca se anuntase vizita altor credinciosi dintr-un alt oras – Charleroi. Mare mi-a fost uimirea si bucuria sa vad ca unul dintre barbatii care au coborat din masina era chiar Sabau Gheorghe. Am fost atat de fericit sa-l intalnesc, dupa 15 ani, pe cel pe care Dumnezeu il folosise intr-un mod atat de minunat in acea inchisoare din Braunschweig. Nu-mi venea sa cred! Aceeasi fata, aceeasi voce, acelasi barbat care-mi vestise Cuvantul lui Dumnezeu in urma cu 15 ani si ma sfatuise in chip atat de minunat. Emotiile au fost mari si rugaciunile de multumire catre Tatal nostru ceresc au fost fierbinti.” (p. 188-189)