Ioel - baiatul din Galilea

„Era zi de piata in Capernaum. Taranii veneau de prin toate satele si de pe toate dealurile Galileii, cu unt si oua proaspete. Pescarii isi faceau reclama la bibanii si crapii insirati pe bete, pe care-i prinsesera din lacul de la marginea cetatii. Vierii abia isi mai carau cosurile pline de struguri si baietii alungau lenesi mustele de pe ulcioarele cu miere salbatica pe care o culesesera din desert inainte de rasaritul soarelui. O fetita de vreo zece ani se chinuia sa treaca prin multime cu fratiorul ei mic in brate, certand pe un altul care se tinea de fusta ei. „Grabeste-te, melcusorule!”, ii spunea ea. „Chiar acum s-a oprit o caravana de camile inaintea vamii. Misca-ti picioarele mai repede, daca vrei s-o vezi!” Picioarele lor desculte paseau tot mai grabit pe drumul prafuit, pana au ajuns pe nisipul fierbinte de pe malul lacului. S-au apropiat de camilele necuratate cu tesala si mizerabile, curiosi sa vada ce carau in desagii mari. Dar, inainte ca acestea sa ingenuncheze si vamesul sa examineze incarcatura, baiatul exclama plin de uimire: „Uite, Ierusa! Uite!”, striga el tragand-o de fusta. Nu departe de locul unde erau ei acum se vedeau venind cu pas greoi cativa barbati. Carau cu bratele lor vanjoase targile din panza aspra si cenusie. Pe fiecare din ele zacea cate un om ranit, bandajat cu fasii albe insangerate de ranile inca deschise. Din cand in cand se mai auzeau suspine slabe, alteori sfasietoare, desprinse de pe buzele amortite de durere. Ierusa se apropie sa afle ce s-a intamplat. Unul din multime ii explica unui vames: „Dupa ce am parasit Samaria, in ultima stramtoare dintre stanci”, spuse omul, „am fost atacati de talhari. S-au napustit asupra noastra ca vulturii de dupa stanci si s-au luptat cu noi ca niste fiare. Acesti oameni ce-i vedeti pe targi au avut mult aur cu ei, dar l-au pierdut tot si si-ar fi pierdut si viata daca nu ar fi venit din urma o multime din oamenii nostri. Sarmanul acela de acolo”, si arata cu degetul spre o targa, „nu se stie daca va supravietui, atat de tare a fost batut.” Copiii se apropiara de trupul nemiscat de pe targa. Era plin de sange si parea ca mort. „Hai sa mergem, Ierusa”, sopti baiatul scancind si tragand-o de mana. „Nu-mi place sa ma uit la el.” Cu copilul greu inca in brate si cu celalalt tinandu-se de poalele ei, copila incepu sa mearga inapoi spre piata. „Am o idee grozava”, spuse ea. „Hai sa-i cautam pe ceilalti copii si sa ne jucam de-a talharii. Nu am mai jucat asa ceva niciodata – asta le va place la toti.” Cand Ierusa ajunse iarasi intr-un colt al pietei, o multime de copii jucau prinsa, trantindu-se in oameni si in custile cu animale. Acestia o intampinara cu strigate de bucurie; toti erau mai mici decat ea si nu i se impotrivira atunci cand aceasta striga: „Veniti toti aici! Va invat eu un joc mai frumos!” Cu ochii mari, sclipitori si plini de curiozitate, baieti si fete se adunara in jurul ei, asteptand incordati sa auda ce avea sa li se spuna de aceasta data. Copila isi arunca o clipa privirea peste capetele mici aplecate spre ea si, cu maiestria unui mare povestitor, incepu sa le infatiseze intamplarea de pe malul lacului la care luase si ea parte. Vorbea cu atata inflacarare in glas, descriind un tablou atat de viu al atacului, incat copiii se inghesuisera unul intr-altul ascultand nemiscati. Prin urmare, fata reusi sa le atraga atentia si, mai mult decat atat, era sigura acum ca ei erau gata sa indeplineasca orice le-ar fi propus in acele momente…”