Plantarea de biserici. Principii pentru dezvoltarea unei strategii in plantarea de biserici

Descriere

Apreciem contribuţia adusă de S. Devasahayam Ponraj la nobila sarcină a lucrării misionare şi a plantării de biserici. Cartea sa constituie cea mai recentă contribuţie a lui în acest domeniu. Autorul nu este un teoretician, ci un practician şi un strateg experimentat. Apelând la bogăţia imensă a experienţelor şi cunoştinţelor sale academice, pe care Ie-a aplicat în situaţii concrete în nordul Indiei, Ponraj este pregătit să împărtăşească celor implicaţi în diferite contexte misionare adevărul pe care îl cunoaşte. în cartea Plantarea de biserici, el subliniază şi explică diferite principii biblice şi culturale privitoare la iniţierea şi dezvoltarea unei mişcări plantatoare de biserici. Pentru cei care vor să se implice în mod creativ în lucrarea de prezentare a Evangheliei în felurite contexte culturale şi socio-economice, cartea aceasta este de mare ajutor. Ea conţine principii şi strategii verificate pentru extinerea lucrării Evangheliei. Prin urmare, cartea aceasta constituie o lectură obligatorie pentru cei care doresc să devină parte a unei mişcări plantatoare de biserici.

-- Dr. C. V. Mathew, episcop al Bisericii Evanghelice Sfântul Toma din India

Trăsătura unică şi deosebită a acestei cărţi stă în aceea că a fost scrisă de un autor care a experimentat el însuşi ceea ce descrie pe paginile ei, de un om care slujeşte în continuare drept „catalizator", ca lider în domeniul iniţiativelor de acest fel. Conţinutul acestei cărţi este îndeajuns de conceptual pentru a fi înţeles şi suficient de concret pentru a fi adoptat şi urmat ca model.

S. Devasahayam Ponraj şi soţia lui, Sheila, sunt misionari în nordul Indiei de treizeci şi şase de ani. El este ordinat de Biserica Indiei de Nord şi Biserica Evanghelică din India. Este autorul mai multor cărţi şi directorul editurii Mission Educaţional Books. In prezent, Ponraj slujeşte ca secretar general al organizaţiei BORN Out-Reach Network şi coordonează o reţea de biserici în calitate de păstor senior al Bisericii Creştine din Bihar. Ponraj şi Sheila au trei copii, şase nepoţi şi locuiesc în oraşul Madhupur, statul Jharkhand.

CUPRINS

Cuvânt înainte
Prefaţa
Mulţumiri
Introducere
Rugăciunea şi mijlocirea strategică
Observarea şi cercetarea câmpului de acţiune
Viziunea şi misiunea focalizată
Abordarea axată pe grupul etnic
Receptivitatea oamenilor
Contextualizarea Evangheliei
Plantarea de biserici indigene
Mişcări care plantează biserici în mediul urban
Pregătirea liderilor indigeni
Comunicarea orală
Transformare holistică
Confruntarea cu puterile spirituale
Structuri în cadrul bisericii şi lucrării misionare
Persecuţia în contextul plantării de biserici
Importanţa parteneriatului şi a reţelei
Iniţierea şi dezvoltarea unei mişcări pentru plantatarea de biserici
Mişcări plantatoare de biserici în statul Gujarat
Mişcări plantatoare de biserici în statul Bihar

Ultimele Recenzii

Nu este nici o recenzie la aceasta carte. Ai putea fi primul care adauga o recenzie!

Scrie recenzia ta

Plantarea de biserici. Principii pentru dezvoltarea unei strategii in plantarea de biserici

Plantarea de biserici. Principii pentru dezvoltarea unei strategii in plantarea de biserici
  • Apasa pe stea pentru a da o nota.
  • Apasa pe stea pentru a da o nota.
  • Apasa pe stea pentru a da o nota.
Close
Share si aduna puncte de fidelitate

Logheaza-te la Contul tau pentru a aduna mai multe puncte de fidelitate atunci cand promovezi acest site pe retelele tale favorite de socializare.

Plantarea de biserici. Principii pentru dezvoltarea unei strategii in plantarea de biserici

Apreciem contributia adusa de S. Devasahayam Ponraj la nobila sarcina a lucrarii misionare si a plantarii de biserici. Cartea sa constituie cea mai recenta contributie a lui in acest domeniu. Autorul nu este un teoretician, ci un practician si un strateg experimentat. Apeland la bogatia imensa a experientelor si cunostintelor sale academice, pe care Ie-a aplicat in situatii concrete in nordul Indiei, Ponraj este pregatit sa impartaseasca celor implicati in diferite contexte misionare adevarul pe care il cunoaste. in cartea Plantarea de biserici, el subliniaza si explica diferite principii biblice si culturale privitoare la initierea si dezvoltarea unei miscari plantatoare de biserici. Pentru cei care vor sa se implice in mod creativ in lucrarea de prezentare a Evangheliei in felurite contexte culturale si socio-economice, cartea aceasta este de mare ajutor. Ea contine principii si strategii verificate pentru extinerea lucrarii Evangheliei. Prin urmare, cartea aceasta constituie o lectura obligatorie pentru cei care doresc sa devina parte a unei miscari plantatoare de biserici.

-- Dr. C. V. Mathew, episcop al Bisericii Evanghelice Sfantul Toma din India

30,00 Lei

Valabilitate: In stoc

30,00 Lei

Acest produs iti aduce 30 puncte de fidelitate.

More
Less
Adauga la Wishlist

Share si aduna puncte de fidelitate

Logheaza-te la Contul tau pentru a aduna mai multe puncte de fidelitate atunci cand promovezi acest site pe retelele tale favorite de socializare.
ISBN:
978-606-821-8878
Editura:
Succeed Publishing
Data aparitiei:
Numar de pagini:
278
Tip coperta:
brosata
Autor:
Dimensiune [mm]:
145X205
Rasfoieste cartea:
N/A
Limba:
Limba Romana