Mostenirea lasata de o mama credincioasa

Cred ca orice mama s-a gandit, nu o data, la ce vor crede si ce vor face copiii ei cand vor creste mari si, in mod special, atunci cand doar amintirile vorbelor si ale actiunilor parintilor ii vor insoti. M-am cercetat si eu de multe ori, intrebandu-ma ce las in urma copiilor mei, ce as vrea sa-si aminteasca cel mai bine despre mine atunci cand voi fi de partea cealalta a Cerului. Pot spune ca cel mai mult ma framanta mostenirea spirituala care va ramane in sufletele copiilor mei si, de aceea, rugaciunea mea este ca ceea ce spun si fac sa ii incurajeze pe cei ce raman in urma mea sa traiasca si ei spre slava lui Dumnezeu, indiferent de imprejurari.

 

 

 

Am citit nu demult si am fost impresionata de viata unei femei, Maeyken Wens, sotia unui slujitor anabaptist si mama a doi baieti, care a trait acum aproape cinci sute de ani in Antwerp, actuala Belgie.

 


In aprilie 1573, Maeyken a fost inchisa alaturi de alte patru femei pentru ca fusesera prinse studiind Scriptura. Timp de sase luni au fost torturate cu scopul de a le face sa renunte la credinta lor. Pentru ca femeile nu s-au dezis de credinta lor, au fost condamnate la moarte prin ardere pe rug. S-au pastrat scrisori din aceasta perioada scrise de Maeyken sotului si fiului ei mai mare, scrisori pe care te indemn sa le lecturezi (daca citesti in limba engleza). Urmarind credinta acestei femei aflata intr-o situatie greu de imaginat pentru noi astazi, iti va fi mult mai usor sa treci prin perioade dificile ale vietii.

 

Pe 5 octombrie 1573, cu o zi inainte de executie, Maeyken Wens i-a scris o ultima scrisoare fiului ei de cinci sprezece ani, Adriaen:

 

 



„O, dragul meu baiat, desi nu sunt langa tine, da-ti toata silinta ca din tinerete sa te temi de Dumnezeu si iti vei vedea mama din nou acolo sus in Noul Ierusalim, unde nu va fi despartire. Dragul meu, eu voi pleca inaintea ta, dar tu urmeaza-ma, daca tii la sufletul tau, pentru ca nu este alta cale de mantuire. Te las in bratul Domnului, fie ca El sa te pazeasca si cred ca o va face daca tu Il cauti. Iubiti-va tu si fratiorul tau, Hans, toate zilele vietii voastre, mangaie-l din cand in cand din partea mea, iar daca si tatal vostru va fi luat, sa aveti grija unul de altul; Domnul sa va tina in paza. Dragii mei copii, imbratisati-va unul pe altul ca sa va amintiti de mine. Adio, dragii mei copii. Dragul meu fiu, sa nu-ti fie teama de aceasta suferinta; este mica in comparatie cu durerea vesnica. Domnul mi-a luat toata frica. Asa ca m-am bucurat cand am fost condamnata. Nu va pierdeti increderea in Dumnezeu din cauza mortii mele, eu nu pot sa-I multumesc indeajuns pentru marele har aratat. Adio, din nou, fiul meu Adriaen; fii sprijin tatalui tau intristat si nu-l supara, asta ma rog pentru voi, caci ce scriu celui mai mare este valabil si pentru cel mai mic. Inca o data, va las in mana Domnului.
Am scris acestea dupa ce am fost instiintata cu privire la condamnarea mea la moarte pentru marturisirea Domnului Isus Cristos, in a cincea zi a lui octombrie, anul Domnului 1573. Maeyken Wens”



Am citit printre lacrimi aceste ultime cuvinte ale ei (si istorisirea a ceea ce a urmat a doua zi, dar care este prea dureroasa pentru a fi relatata aici). Cuvintele si viata acestei mame credincioase au ramas ca o binecuvantata mostenire nu doar pentru baietii ei, ci si pentru noi, peste sute de ani. Desi nu traim vremuri asemanatoare, rugaciunea mea este ca si copiii nostri sa poata vedea in noi inimi curatite si pline de pasiune pentru Dumnezeu, mai ales atunci cand calea spre Cer nu ne este usoara.

0 Comments

You must be logged in to post a comment.

click here to log in