Noi marturii

A trecut mai bine de o luna de la evenimentul aniversar Lydia 25 de ani, dar in inima noastra inca reverbereaza bucuria, emotia si recunostinta. Cu atat mai mult, cu cat inca primim mesaje din partea participantelor in care ne sunt imparatasite experiente extraordinare. Suntem deplin recunoscatori

 

Iata una dintre ele:

” Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul și izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, și tu și casa tatălui tău, veți pieri. Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?”

Estera, Cap 4 v. 14

 

Simțim uneori că am și ajuns în Împărăție! Alteori, dimpotrivă!

                   În Împărăție m-am simțit și eu, acum mai bine de o lună și jumătate, pe 30 septembrie,  când aproape o mie de femei s-au strâns laolaltă, pentru a lăuda lucrările minunate ale lui Dumnezeu! Și acum simt că este vremea să împărtășesc trăirile mele de atunci! De ce acum ? Pentru că acum am descoperit interviurile cu aceste femei minunate, (femei ale Împărăției) și mi s-au derulat din nou în minte imagini, trăiri și emoții de mare intensitate!

Cu siguranță, fiecare din invitatele revistei LYDIA are o lucrare deosebită și minunat împletită cu dragostea, jertfa, harul lui Dumnezeu! Le apreciez și le mulțumesc fiecăreia în parte! Dați-mi însă voie, să vă spun ce mă aduce aici, ce mă face să scriu, să strig, să fac cumva să afle Universul ce minunate sunt femeile Împărăției!

              Așa cum mi-am dorit, după o călătorie de 13 ore și jumătate, am ajuns la aniversare! Am avut emoții constructive, am trăit fiecare cuvânt, am cântat și am plâns, am râs și am legat prietenii. Pe lângă faptul că am descoperit un oraș deosebit, am avut parte de ..”o zi de neuitat”. Am fost alături de o foarte bună prietenă, căreia îi mulțumesc pentru ideea genială de a participa la aniversarea de 25 de ani a revistei și de a ne petrece câteva zile în Oradea.

             Că a fost „de neuitat”, se știe! Oricine a participat la eveniment a simțit asta. Însă noi am avut parte de un alt episod înălțător, pentru care mulțumim Domnului și pe care l-am simțit ca o încununare a zilei de 30 septembrie 2017! Oameni ninunați, organizare fără cusur, zâmbete, muzică de calitate, femei de valoare. Am ascultat cu atenție fiecare vorbitor. Lucrând eu însămi cu copiii, inima mi-a fost atinsă în mod deosebit de femeile care au construit cu ajutorul Lui Dumnezeu această minunată lucrare, de a modela suflete curate, de a le îndruma și ocroti. Am fost așadar profund atinsă de cuvintele lui Angie Tohmson și de incredibila modalitate în care a luat ființă lucrarea pe care o conduce ca și fondator și presedinte al Children's Relief Network, de uimitoarele încercări pe care le-a avut  și marea dorință a ei de a ajuta copii în nevoie din România. După ce toate mărturiile au fost aduse, au urmat îmbrățișările de rămas bun și zâmbetul de neșters de pe fețele noastre. Desigur că am dorit să profităm de ziua aceea minunată și am ales să vizităm centrul orașului, să facem fotografii..

            Aici aveam să aflu că pentru unele dintre noi, Dumnezeu pregătește nu numai „coroana” ci și pietrele scumpe pe care le va atașa ei (mă refer la faptul că unora le-a fost pregătită acea zi doar pentru a asculta mărturii, eu însă le-am și trăit!). Deși aveam de gând să mâncăm într-un anume loc, ne-am răzgândit și am ales să intrăm într-un loc mai liniștit, tocmai pentru a dezbate momentul. Am așezat alături de noi o punguță de hartie, pe care era atașat un cartonaș cu însemnele revistei Lydia. S-a apropiat de noi o fată care ne-a luat comanda, iar noi continuam să vorbim ce și cum a fost, cine ne-a impresionat, în fine impresiile zilei. Fata ne-a privit cu interes, a ezitat și într-un final a întrebat timidă:

„-Lucrați cumva la redacția revistei Lydia?”

-„ Nu”, i-am povestit că am participat la un eveniment care aniversează 25 de ani „de viață” ai Lydiei. S-a emoționat atât de tare încât am întrebat-o noi ce s-a întâmplat. Ni s-a prezentat: Elena! Avea o voce atat de blândă, și o privire care spunea mult. Deși avea ochii împăienjeniți, prețioasele lacrimi abia mai târziu aveau să strălucească, amestecându-se cu ale noastre...

-        „A fost cumva între vorbitori o femeie frumoasă, blondă, americancă?”

-        „Da! Angie!” am răspuns aproape instantaneu, deoarece momentul acela mă atinsese în mod deosebit.

-        „Ah! Ea este!”

-        ...??

-        „Să știți că tot ce a spus este adevărat! Absolut tot!”

-        ...

-        „ ...eu sunt unul din copiii pe care ea ... eu am trăit în canalele din București, Angie mi-a salvat viața mie și fraților mei! Aveam doar șase ani atunci! Acum toți Îl cunoastem pe Domnul, toți am facut școli, facultăți...oh, aș fi vrut să o văd! ! Peste cinci zile voi pleca din țară... De câte ori vine în Romania, ne sună , ne caută, se interesează încă de noi! Ah, ce fericită sunt...”

Tot ce a urmat nu mai poate fi povestit!

A fost o zi de neuitat!

O zi în care am fredonat „ You raise me up” și așa m-am și simțit!

Mulțumesc Elizabeth Mittelstaedt, pentru că acum 40 de ani ai venit în Romania!

 

Irina Adam

14. 11. 2017

0 Comments

You must be logged in to post a comment.

click here to log in