Intr-o zi de vineri

VINERI, CÂNDVA DUPĂ MIEZUL NOPŢII

 

 Grădina Getismani. Istoria omenirii a început într-o grădină cu un bărbat numit Adam. Istoria celui numit al doilea Adam s-a încheiat tot într-o grădină. În timp ce Se afla în grădină, Isus a avut în faţă mai multe opţiuni:

– Ar fi putut să lupte asemenea zeloţilor. Era tânăr, avea carismă şi mulţimile L-ar fi urmat până la moarte. Ar fi putut face lucrul acesta.

– Ar fi putut să Se retragă asemenea esenenilor. Ar fi putut să meargă în deşert şi să formeze o comunitate restrânsă care să trăiască în siguranţă. Mulţi L-ar fi urmat.

– Ar fi putut să colaboreze cu marii preoţi. Imaginează-ţi ce reforme ar fi iniţiat Isus, dacă ar fi avut templul ca platformă pentru învăţăturile Sale.

Ar fi putut să încheie o înţelegere cu Pilat. Imaginează-ţi ce ar fi fost dacă ar fi influenţat Imperiul Roman din interior. Ce ar fi însemnat acest lucru pentru întreaga lume.

  – Ar fi putut să-L roage pe Dumnezeu să-L scape. Ar fi putut cere să fie cruţat. Ar fi putut solicita legiuni de îngeri. Poate că un nou miracol i-ar fi determinat pe toţi să treacă de partea Lui.

Dar nu a făcut a făcut nimic din toate acestea.

Lăsând la o parte problemele legate de divinitatea şi de identitatea Lui, iată ce a făcut Isus. Acest om singur, părăsit şi vulnerabil a decis: Ştiu ce trebuie să fac. Nu voi lupta. Nu voi fugi. Nu voi negocia. Nu voi uimi. Voi muri. Apoi S-a rugat: „Facă-se nu voia Mea, ci voia Ta.” A înţeles că adevăratul destin mesianic, adevărata chemare mesianică era nu să cucerească, ci să moară din dragoste pentru oameni, ceea ce a şi făcut.

 

Chiar şi după două mii de ani, moartea Lui este moartea cea mai importantă, cea mai des amintită din întreaga istorie a lumii.

Pilat, care a vrut mai presus de toate să fie un prieten al Cezarului, a sfârşit prin a scrie în ebraică, limba poporului lui Dumnezeu; în greacă, limba culturală a lumii; şi în latină, limba Imperiului Roman, aşa încât toată lumea să poată citi: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor.”

Isus a supravieţuit şi a dejucat intrigile şi gândurile tuturor grupurilor de interese şi tuturor puterilor. Dar a făcut ceva mult mai mult decât atât. A iubit mai mult decât toţi. Căci, în grădină, Isus a avut un plan care a depăşit planurile tuturor: dragostea. „Vineri voi muri.”

Şi vineri Isus a murit motivat de dragoste. El a spus că aceasta a fost alegerea Lui. Nu a lui Pilat, Nu a lui Irod, Nu a Cezarului. Nu a marilor preoţi. Nu a mulţimii. El a spus: „Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele… Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi.”

Crucea a devenit cel mai recunoscut simbol din lume. Ea marchează mai multe morminte, împodobeşte mai multe bijuterii şi se înalţă peste mai multe biserici decât orice alt semn. Oamenii îşi fac semnul crucii atât în biserici, cât şi pe terenul de baseball. Găsirea unui logo potrivit este o afacere bănoasă, dar nicio corporaţie, nicio ţară sau cauză nu a reuşit să producă un semn care să fi rezistat atâta vreme sau să fie atât de răspândit.

Tocmai larga răspândire a crucii ne face să uităm că ea este un simbol foarte ciudat. Crucea era mijlocul umilitor de execuţie a deţinuţilor în Imperiul Roman. Imaginează-ţi cum ar fi să aleagă cineva drept logo pentru ceva un scaun electric, o spânzurătoare sau o ghilotină.

Crucea s-a transformat din simbol al puterii imperiului în simbol al dragostei jertfitoare a lui Dumnezeu. S-a transformat din expresia ameninţării absolute în expresia speranţei absolute. Într-un sens, ea a ajuns să semnifice tocmai opusul scopului ei iniţial – că puterea sacrificiului asumat este mai mare decât puterea coerciţiei.

Cum s-a întâmplat acest lucru?

A fost alegerea lui Isus. El a ales să moară pe cruce. După vinerea aceea, nici crucea şi nici lumea nu au mai fost ca înainte.

 — John Ortberg, Cine este Omul acesta?


0 Comments

You must be logged in to post a comment.

click here to log in