Ajutor, Mersi, Wow. Trei rugaciuni esentiale

Ajutor! Mersi! Wow! este, inainte de toate, o carte sincera si foarte profunda. Lamott nu vorbeste din auzite si nu ofera retete ori solutii universal valabile. Pagina dupa pagina, vei descoperi aici o femeie cu o incredere extraordinara in bunatate, frumusete si iubire. O incredere care te va cuceri negresit.
Anne Lamott scrie despre trei rugaciuni simple, esentiale pentru a depasi perioadele dificile, zilele mai grele si incercarile vietii de zi cu zi:
- cere ajutorul unei forte superioare
- multumeste pentru ceea ce ai
- priveste cu veneratie lumea care te inconjoara
Aceste trei rugaciuni - arata cu stil si candoare Lamott - sunt adevarate repere ale zilei si, in cele mai multe situatii, ne pot ajuta sa ne gasim calea si resursele spirituale pentru a merge inainte.

Un manual de rugaciuni scris tocmai pentru aceia care nu s-ar vedea niciodata citind asa ceva. - Publishers Weekly

O adorbare proaspata asupra practicii spirituale intr-o reflectie succinta despre rugaciune. - Kirkus Reviews
* * *
Intr-o seară, când el avea șapte ani, iar eu cinci, mami și tati au ieșit în oraș și ne-au lăsat în grija lui Carol, o tânără babysitter. Când aceasta a mers în bucătărie să ne încălzească mâncarea pentru masa de seară, își amintea John, i-am distras atenția de la emisiunea pe care o urmărea la televizor.
I-am spus în grabă că trebuia să-i încredințez un secret, dar ar fi trebuit să mergem sus, în capul scărilor care duceau la mansardă și unde nu puteam fi văzuți de Carol.
Astfel încât, în vreme ce ne împingeam unul în altul să vedem care ajunge primul mai repede în capul scărilor, l-am pus să jure că va păstra secretul, iar după aceea am spus că-mi doresc să-L iubesc din toată inima mea pe micuțul Iisus.
... iși amintește că eram foarte agitată și își dădea seama că era un lucru extraordinar de important pentru mine. Apoi, i-am spus: „Trebuie să ne rugăm înainte să vină ai noștri acasă.“Imediat ce mi-a relatat întâmplarea, în ziua aceea, tot ce s-a petrecut atunci mi-a revenit în memorie.
Îmi amintesc cum eu și fratele meu ne-am plecat capetele și ne-am împreunat mâinile în semn de rugăciune. După această scenă, totul se șterge în memoria mea, până în momentul în care părinții noștri s-au întors acasă. John și cu mine am mers la culcare, dar am rămas în continuare treji.
Îmi era îngrozitor de teamă ca el să nu mă pârască părinților că ne rugaserăm, dar nu a făcut-o. Ne-am dat jos din pat și le-am ieșit în întâmpinare ca să primim îmbrățișări și sărutări.
Încă mai văd înaintea ochilor imaginea cu mine purtând pijamaua cumpărată de la Sears, cu care eram îmbrăcată atunci. Câteva minute mai târziu, a venit tatăl lui Carol să o ia cu mașina acasă. Ca să fiu sinceră, nu-mi amintesc să-mi fi spus Carol ceva despre Iisus, în schimb îmi amintesc mâinile lui Charlie, tatăl ei...