Daca traiesc

Autor
Terri Blackstock
47,00 RON
Monedă
niciunul

Daca traiesc / If I Live de Terri Blackstock este ultimul volum din seria „Daca fug”. Fanii thriller-ului de mare succes vor ajunge odata cu acest volum la finalul unei aventuri pline de actiune si suspans. Iar pentru cei dintre voi care nu ati citit precedentele doua volume, e bine de stiut ca tomul poate fi citit ca o lectura independenta fara nicio problema, intrucat autoarea va va ajuta sa deduceti pe parcurs cele intamplate in volumele precedente.

În stoc
Acțiune
Conectați-vă pentru a câștiga puncte de fidelitate pentru partajare!

Recomanda-ne pe retelele de socializare și acumulezi 1 punct
de fidelitate pentru fiecare recomandare (maxim 5 pe zi).

Cumpara acest produs si acumulezi 47 puncte de fidelitate.
Scrie o recenzie si acumulezi 100 puncte de fidelitate.
Punctele de fidelitate acumulate, pot fi folosite la plata comenzilor tale. Detalii aici.
Afla primul cand este reducere de pret la acest produs. Click pe butonul de clopotel.
Pentru informatii sau alte detalii ne poti contacta si pe chat.

Daca traiesc / If I Live de Terri Blackstock este ultimul volum din seria „Daca fug”. Fanii thriller-ului de mare succes vor ajunge odata cu acest volum la finalul unei aventuri pline de actiune si suspans. Iar pentru cei dintre voi care nu ati citit precedentele doua volume, e bine de stiut ca tomul poate fi citit ca o lectura independenta fara nicio problema, intrucat autoarea va va ajuta sa deduceti pe parcurs cele intamplate in volumele precedente.

Terri Blackstock este unul dintre cei mai indragiti romancieri americani. Cu peste sapte milioane de carti vandute in intreaga lume, autoarea si-a castigat un binemeritat loc in topul New York Times al celor mai bine vanduti autori.

Imaginatia i-a fost cel mai bun prieten de la o varsta foarte frageda, acesta constituind si motivul pentru care, mai tarziu, s-a decis pentru o cariera de scriitoare. A lansat primul ei roman la varsta de 25 de ani, si inca de atunci s-a bucurat de succes. Desi s-a lansat si a cunoscut succesul ca autoare de romane de dragoste, ulterior avea sa-si schimbe radical stilul, simtindu-se atrasa de literatura crestina. S-a gandit astfel sa isi creeze un stil unic, in care sa combine actiunea si suspansul cu elemente crestine. Din momentul in care si-a gasit stilul care i se potrivea, a publicat peste 30 de romane de suspans cu elemente crestine.
Unele dintre cele mai cunoscute serii ale autoarei sunt: Daca fug, The Moonlighters, Restoration, Intervention si Cape Refuge. Volumul Twisted Innocence din seria The Moonlighters a fost distins in 2016 cu premiul Christy Award pentru cel mai bun roman de suspans al anului 2016. Intervention, Vicious Cycle si Downfall sunt alte romane premiate al autoarei, ca si seriile Moonlighters, Cape Refuge, Newpointe 911 sau Sun Coast Chronicles de altfel.

Terri Blackstock va introduce inca din primele pagini ale acestei carti in plina actiune. O vedem astfel pe Casey Cox continuandu-si fuga, dupa ce este considerata principala suspecta pentru uciderea bunului ei prieten, jurnalistul Brent Pace. In conditiile in care toata politia este pe urmele ei, iar ea a folosit deja cam toate variantele de deghizare posibile, ii este tot mai greu sa treaca neobservata. Mai ales acum ca, a fost impuscata in umar de un pedofil care facea trafic de droguri, cu care a avut de-a face in volumul precedent, intitulat „Daca ma gasesc”.
Drept dovada, un grup de adolescenti o recunosc intr-un mic restaurant in care intra sa manance si cheama politia. Casey se deghizeaza din nou si se pregateste sa paraseasca localitatea in care a fost recunoscuta.

In acest timp, Dylan, de care Casey a devenit foarte apropiata in volumul precedent, incearca sa isi recupereze masina din Dallas, unde o lasase Casey inainte sa fie impuscata. Insa el trebuie sa fie cu ochii in patru, pentru ca Gordon Keegan si Sy Rollins, detectivii hotarati sa o ucida pe Casey inainte ca ea sa le dea in vileag nelegiuirile, pot aparea in orice clipa.

Dylan este politistul pe care parintii jurnalistului Brent Pace l-au angajat ca sa o gaseasca pe Casey - fata suspectata ca le-ar fi ucis fiul. El este ajutat acum de bunul sau prieten, Dex, sa gaseasca si mai multe dovezi incriminatorii impotriva detectivilor Gordon Keegan si Sy Rollins, astfel incat sa-i poata dovedi nevinovatia lui Casey. In acest sens lucreaza la un plan mare in care aduna toate datele pe care le detine pana in prezent cu scopul de a gasi macar o dovada incontestabila care sa ii asocieze pe Keegan si Rollins cu una dintre crime. Incercand sa o contacteze pe Casey, la telefon, respectiv prin e-mail, Dylan constata ca demersurile lui raman fara raspuns.

Reusind in cele din urma sa se cazeze la o pensiune pentru a se odihni, Casey constata cu stupoare cate capete de acuzare sunt puse pe seama ei, urmarind terifiata stirile de la televizor despre ea insasi. Dar cel mai mult o deranjeaza faptul ca este prezentata ca o persoana inarmata si periculoasa, cand ea nu se simte deloc asa. De fapt, ea este exact opusul acestei descrieri, intrucat, cu riscul de a fi prinsa, salveaza o fata rapita si pe copilul ei din mainile rapitorilor lor, si convinge un om greu incercat de viata sa renunte la ideea de a-si lua viata...
Stabilita temporar in Memphis, Casey reintra in normalul vietii de fugara. Se angajeaza cercetatoare la o firma de avocatura care da in judecata hotelurile care nu asigura facilitati pentru persoanele cu dizabilitati. In momentul in care se angajeaza sa lucreze pentru el, Casey nici nu isi imagineaza ce rol avea sa joace avocatul Billy Barbero in viata ei. La noul loc de munca, Casey isi face o noua prietena cu care poate discuta despre orice, inclusiv despre crestinism si despre o eventuala convertire.
Uciderea proprietarului unei spalatorii, ii da toate motivele lui Dyaln sa creada ca barbatul ucis a fost o noua victima a unei extorsiuni. Incercand sa afle mai multe despre acest caz constata ca toate dovezile ii incrimineaza pe detectivii Gordon Keegan si Sy Rollins. Dar unul dintre cei doi banuieste ca Dylan le stie secretele, pentru ca o explozie ii zguduie apartamentul in miez de noapte, iar el ajunge cu arsuri la spital… Cateva clipe mai tarziu, cand se afla in casa prietenului sau Dex, pentru ca apartamentul sau a fost distrus, sufletul lui ranit se refugiaza intr-un frumos vis cu ochii deschisi la Casey si la dragostea pe care i-o poarta. La kilometri distanta, in singuratatea ei, si Casey nutreste aceleasi ganduri pentru Dylan. Din fericire pentru ei, nu avea sa mai treaca mult timp pana in momentul in care se vor reintalni.
Intre timp, actiunile pe care le intreprinde Gordon Keegan sunt din ce in ce mai disperate, pe masura ce amenintarea unei posibile deconspirari este tot mai mare. Casey se trezeste inconjurata de politisti in Memphis, iar Dylan este nevoit sa se ascunda de detectivul cu care pana mai ieri facea echipa. Vedem astfel cum fuga lui Casey ia sfarsit deocamdata, desi nu la modul in care si-ar fi dorit ea.
Keegan simte ca tot ce a construit pana acum prin crima si frauda se poate narui intr-o secunda, de aceea construieste in minte tot felul de scenarii legate de modul cum o va elimina definitiv pe Casey pentru a scapa astfel de toate dovezile incriminatorii pe care le detine in legatura cu el.
Ce se va intampla cu Casey odata intrata pe mainile lui Gordon Keegan?
Casey si Dylan vor mai ajunge sa isi traiasca povestea de dragoste?
Care sunt adevaratele dimensiuni ale raului descrise in acest roman?
Ce acoliti sus-pusi a castigat de partea lui Gordon Keegan, cum a reusit sa ii convinga sa i se alature in aceasta conspiratie a raului si ce victime va mai face acesta pana la sfarsitul romanului?
Cum va sfarsi Gordon Keegan insusi?
Raspunsurile la toate aceste intrebari le vei gasi in acest roman plin de suspans de la un capat la altul si care nu te va lasa sa te plictisesti nici macar o secunda, motiv pentru care merita din plin sa il citesti intr-o dupa amiaza de duminica.
TESTIMONIALE:
„Daca traiesc te prinde de la prima pagina, oferindu-ti un amestec captivant de urmarire, mister si adevar spiritual. Impatimitii fani ai lui Blackstock vor fi incantati, iar fanii noi vor fi castigati.”

– James Scott Bell, autorul bestsellerurilor din seria de thrillere Mike Romeo

Mai multe informații
ISBN 9786069138298
Editura ACT si Politon
Data aparitiei 21 oct. 2021
Numar de pagini 350
Tip coperta Paperback
Autor Terri Blackstock
Dimensiune [mm] 120 x 165
Limba romana
Scrie o recenzie
Doar utilizatorii înregistrați pot scrie recenzii. Te rugăm conectează-te sau Creează-ți cont

Attachments

Gol

TE-AR PUTEA INTERESA SI...
CUMPARAT DESEORI IMPREUNA CU...