Cantari luptatoare

Eu n-am vrut sa scriu versuri,
poeme si cântari
ce gâdila urechea
si inima o-nmoaie,
ci-am vrut sa rup zavoare,
am vrut sa sparg carari
spre cer si libertate,
din iad si din noroaie.

Am vrut sa-mbrac ostire
cu numar nesfârsit
din fiecare carte
sa-mi plece o coloana
de luptatori cu suflet
si brat nebiruit
pornind sa sparga înca
o linie dusmana.

Din orice gând sa-mi iasa
o sabie tintind
în cuib viclean de sarpe,
în inima de iuda
si-n mâna de satana
ce umbla uneltind
sa fure munca celui
ce plânge si asuda.

N-am vrut sa strig cuvinte,
ci-am vrut sa trag sageti
puternice si multe
cu negresita tinta
am vrut sa sun alarme,
am vrut sa rup peceti
am vrut sa-mpiedic raul
sa fure si sa minta.


Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostasii-acestei lupte
de-un suflet si-o credinta
ce oricâti sunt, sa mearga
coloane, rând pe rând,
sa lupte-n orice parte
spre-aceeasi biruinta.



...O, dragi cântari a-mele,
plecati cum v-am dorit
în linii largi de lupta
pe-ntins din zare-n zare
si nu mai stati din drumul
viteaz si stralucit
decât când o sa sune
Cereasca Încetare.

Luptati sa nu ajungeti
în mâna la vrajmas
si-ajunse, nu-i dati sprijin
în lupta lui vicleana,
pastrati-va si scutul
si spada de ostas
naltând Solia Sfânta
si-n tabara dusmana.

Plecati-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndraznet, mai sigur,
mai ager în miscare
cu fiece sageata
sa-nfrângeti un dusman.
Asa sa va gaseasca
Hristos pe fiecare!