Eric Metaxas in Romania

Editura Scriptum recomanda conferinta Edictum Dei, ce il are ca invitat pe Eric Metaxas, un atent observator al vietii oamenilor si, ca atare, un iscusit autor de biografii a unor oameni care au avut taria si perseverenta de a schimba cursul istoriei.

 

Detalii despre eveniment:

 

Locatia: Str. Mihail Kogalniceanu, nr. 3, sala Auditorium Maximum.

Perioada: 24 octombrie, de la ora 19.

Tema conferintei: Oameni care au schimbat istoria. Bonhoeffer. Washington. Wilberforce

Mesajul conferentiarului va tradus.

Linkul unde se pot face inscrierile:
www.edictum.ro.

 

 

Autor publicat in limba romana exclusiv de Scriptum.


Talentul lui Eric de a capta atentia cititorilor prin intermediul biografiilor pe care le-a scris, nu numai ca te va revigora, dar va aprinde si un foc in tine ca sa stii ca noi, ca fiinte umane, avem puterea de a influenta lumea intr-un mod profund.

 

Eric Metaxas este decan si conferentiar la King’s College in New York City. Este, de asemenea, fondatorul si gazda unei emisiuni cu discutii antrenante si docu­mentate despre „viata, Dumnezeu si alte subiecte marunte“, unde are invitati de calibru.
Participa la dezbateri in cadrul Union Oxford, cea mai veche societate de dezbateri din lume, si tine prelegeri peste tot in lume pe o multime de subiecte. Este adesea invitat in calitate de comentator cultural la CNN si Fox News Channel.

Metaxas a absolvit Universitatea Yale. El are origini grecesti, din partea tatalui, si germane din partea mamei.
Eric Metaxas locuieste in Manhattan, New York, impreuna cu sotia si fiica sa.

 

 

Cartile publicate de Eric Metaxas si traduse in limba romana sunt:

 

BONHOEFFER - pastor, martir, profet, spion

Cea mai buna carte a anului - premiu de excelenta oferit in anul 2011 de ECPA. Peste un milion de exemplare vandute in 19 limbi. 

 „Tacerea in fata raului este un rau in sine.” —Dietrich Bonhoeffer

Dietrich Bonhoeffer - a fost un barbat prins intr-o dilema sfasietoare: sa se impotriveasca nazistilor si lui Hitler sau sa taca in continuare – oferindu-ne o imagine clara a uneia dintre cele mai intunecate perioade din istorie si o analiza fascinanta a influentelor familiale, culturale si religioase ce au contribuit la formarea unuia dintre cei mai mari teologi contemporani.
Pe baza unor documente indisponibile anterior, inclusiv scrisori perso­nale, notite detaliate de jurnal si insemnari personale de prima mana, Metaxas dezvaluie povestea de viata incredibila a lui Dietrich Bonhoeffer, un om care nu doar a scris despre costul uceniciei, ci l-a si platit.


7 femei - Biografia a sapte femei si secretul maretiei lor

(in curs de aparitie)

 

1. Ioana d' Arc

s-a nascut in anul 1412, in Burgundia, la Domremy. A copilarit intr-o Franta devastata de razboi, pentru ca regii Angliei, urmasi ai ducelui de Normania, William Cuceritorul, aveau pretentii la coroana franceza.
In anul 1429, o tanara de 16 ani, Ioana d’Arc, a avut o viziune si a mers la viitorul rege ca sa i-o impartaseasca. Se spune ca acesta a incercat sa ii joace o farsa si s-a deghizat, insa Ioana d’Arc l-a recunoscut, dupa un semn divin, si i-a dezvaluit patru profetii.

Dupa incoronarea de la Reims, Ioana d’Arc a incetat sa mai auda vocile divine care ii condusesera actiunile. Ea a mai participat la o serie de lupte, insa fara prea mare succes. In 24 mai 1430, Ioana d’Arc a fost luata prizoniera de un cavaler burgund si apoi a fost vanduta regelui Angliei.

Ea era convinsa ca va fi rascumparata de Regele Frantei, insa Carol al VII-lea a refuzat sa o ajute pe cea careia ii datora tronul. Intr-un proces controversat, Ioana d’Arc a fost judecata de Inchizitie sub acuzatia de erezie si condamnata la ardere pe rug. Executia a avut loc in 30 mai 1431. A murit cu numele lui Isus Crisos pe buze.


2. Susanna Wesley

este una dintre cele mai remarcabile figuri din galeria femeilor credintei. S-a nascut in ianuarie 1669, fiind ultima din cei 25 de copii ai dr. Samuel Annesley. Tatal ei, provenind dintr-o familie puritana, a absolvit Universitatea Oxford si a fost hirotonit ca pastor. El a invatat-o sa citeasca si sa gandeasca pentru ea insasi. Nu a mers la Universitate si nu a avut nici o educatie formala; in secolul XVll acest lucru nu era posibil pentru o femeie. Sotul ei, Samuel, a absolvit Universitatea Oxford in 1688 si in noiembrie, acelasi an, s-au casatorit. Au avut 19 copii pe care Susanna i-a iubit foarte mult. La randul lor, acestia au iubit-o cu aceeasi masura. Si-a tinut casa cu foarte multa strictete: dieta simpla, devotiune in fiecare dimineata si seara, pedeapsa stricta daca era cazul, supraveghere atenta a educatiei copiilor. Susana a fost perseverenta in a-i invata pe copii Biblia, Latina, Greaca, anatomie, teologie, poezie. Valorile invatate in camin au fost: toleranta si acceptarea celorlalti, compasiune fata de saraci, iubire fata de lume, generozitate, ospitalitate, prietenie, fidelitatea.


3. Hannah More

(2 februarie 1745 - 7 septembrie 1833) a fost o scriitoare engleza pe teme religioase si filantropa, 

A fost considerata un model de feminitate de catre cei care o cunosteau, si datorita acestui lucru ea a fost in mod deosebit pretuita si respectata de catre multi barbati pe care ii considera prieteni. Ea era deja o figura cunoscuta atunci cand Wilberforce a intalnit-o in 1787: o dramaturga si autoare multipremiata, ale carei lucrari la acea vreme depaseau vanzarile lucrarilor lui Jane Austen cu o pondere de zece la unu, si o femeie de o asemenea inteligenta si farmec fara margini incat toata lumea dorea sa se afle in compania ei.
Hannah More s-a nascut in timpul domniei Regelui George al II-lea, pe data de 2 februarie 1745, fiind a patra dintre cele cinci fiice nascute lui Jacob si Mary More, intr-o casuta cu patru camere din Stapleton in Glouchestershire. Jacob era invatator la o scoala de caritate din Fishponds, satul unde ei locuiau. Dar Jacob si Mary si-au educat cele patru fiice la domiciliu, oferindu-le o educatie cu mult superioara fata de ceea ce majoritatea fetelor primeau la acea vreme.

 

4. Sfanta Maria de Paris

s-a nascut in anul 1891 in Riga, Letonia, dintr-o familie de nobili. A fost prima femeie care a studiat la Academia de Teologie din Sankt-Petersburg. Conform actului sinodal al Patriarhiei Ecumenice privind canonizarea Sfintei, in anul 1935, aceasta depune voturile monahale, primind numele de Maria in cinstea Sfintei Maria Egipteanca. A infiintat o Casa al Ospitalitatii si un camin pentru persoanele fara adapost, in arondismentul 15 al Parisului, oferind astfel o dimensiune duhovniceasca actiunilor sociale, contribuind totodata la dezvoltarea monahismului in oras, in desertul inimilor oamenilor. 

In perioada ocupatiei germane, a sprijinit evreii persecutati si, in special, copiii. In data de 31 martie 1945, conform mai multor marturii, Maica Maria a fost gazata in lagarul de concentrare din Ravensbrück, luand locul altei persoane condamnate la moarte.


5. Corrie ten Boom

a supravietuit unui lagar de concentrare nazist si a devenit o martora lui Cristos cunoscuta in intreaga lume. Povestea ei a fost relatata in filmul Refugiul, iar in aceasta minunata carte ea ne impartaseste multe alte intalniri uimitoare cu oameni aflati in lagare sau inchisori, cu studenti sau actrite, cu oameni invatati sau analfabeti.
In aceste pagini n-o intalnim pe Corrie, ci pe Hristosul lui Corrie.

Cu greu se poate supraestima impactul vietii lui Corrie ten Boom. Ea si familia ei si-au riscat vietile ascunzand evrei in Olanda aflata sub ocupatie in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial.
Arestata de Gestapo si trimisa in renumitul lagar nazist de concentrare de la Ravensbruck, ea a experimentat biruinta asupra lumii. Dupa eliberarea ei miraculoasa, Corrie a inceput o lucrare internationala de misiune in cadrul careia a scris multe carti si a sustinut prelegeri.
Numeroasele ei calatorii, in care L-a vestit pe Hristos si in care i-a mangaiat pe cei intristati, au facut din ea un martor cunoscut pretutindeni sau, cum a spus ea insasi, "o calatoare pentru Domnul". Corrie a murit in 1983, la varsta de 91 de ani.


6. Rosa Parks

(n. 4 februarie 1913, Tuskegee, Alabama; d. 24 octombrie 2005, Detroit, Michigan) a fost o afroamericana militanta pentru drepturile omului. La data de 1 decembrie 1955 a fost arestata in Montgomery, Alabama deoarece a refuzat sa cedeze locul in autobuz unui calator alb. Datorita activitatii ei militante a devenit tinta amenintarilor si a telefoanelor anonime, care au cauzat imbolnavirea sotului ei, Raymond Parks. Ca urmare, familia Parks se muta la Detroit, Michigan, insa Rosa isi continua activitatea militanta. La 30 decembrie 1994, Rose Parks, pe atunci in varsta de 81 de ani, este atacata in locuinta sa din Detroit si jefuita. Faptasul prins a fost pedepsit doar cu o amenda de 53 dolari. Aceasta sentinta judecatoreasca a declansat proteste in toata America.


7. MaicaTeresa

Pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, Maica Tereza s-a nascut intr-o familie de origine albaneza, la 26 august 1910, la Skopje, oras aflat la vremea aceea sub ocupatie otomana, in prezent capitala Macedoniei. La varsta de 12 ani a simtit prima chemare catre viata religioasa, iar sase ani mai tarziu, la 18 ani, in 1928, a parasit orasul natal pentru a se alatura calugaritelor irlandeze de Loreto. A ramas cateva luni la Dublin, unde a primit numele "sora Maria Tereza", dupa Sfanta Tereza din Lisieux.
Un an mai tarziu, in 1929, a parasit Irlanda si s-a oprit in India, la Darjeeling, unde, in 1931, a depus primul juramant de credinta. A fost trimisa apoi la Calcutta, unde a predat la Liceul de Fete Sfanta Maria, condus de calugaritele de Loreto. In aceasta perioada, a invatat bengaleza si hindi.
S-a dedicat in intregime semenilor sai, ingrijind copii si alinand suferinte, a deschis o scoala in aer liber si o casa pentru cei fara adapost si a convins autoritatile locale sa faca donatii pentru aceasta cauza. Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi si muribunzi au primit adapost si au fost tratati in dispensare mobile sau in clinici specializate si sute de mii de copii abandonati au fost ingrijiti si dati spre adoptie.
A adunat in jurul sau oameni de diferite religii, a luptat pentru promovarea pacii, pentru eradicarea foametei si a saraciei, a creat o comunitate primitoare pentru cei suferinzi.


0 Comments

Trebuie sa fii inregistrate pentru a trimite comentarii.

click aici pentru a intra in contul tau