Biblia NTR text revizuit editia 4, disponibila in 5 modele inedite si 2 marimi, din 25 septembrie

Biblia NTR text revizuit editia 4, disponibila in 5 modele inedite si 2 marimi, din 25 septembrie

Suntem bucurosi sa anuntam aparitia Bibliei NTR, text revizuit editia a IV-a, in cinci modele ingenioase si 2 marimi, in data de 25 septembrie!


Biblia NTR editia a IV-a cuprinde textul Noului si Vechiului Testament in limba romana, tradus din greaca si ebraica, limbile in care au fost scrise de fapt Scripturile in original. Acest proiect de traducere a Bibliei s-a nascut din dorinta de a pune la dispozitia Bisericii si societatii romanesti textul Scripturii intr-un limbaj adaptat cerintelor generatiei secolului XXI.
Pe parcursul anilor, Biblia NTR a trecut prin alte trei revizuiri, tinandu-se seama de inovatiile limbii romane actuale din domeniul lexicului, al terminologiilor, al tiparelor sintactice, al strategiilor de comunicare, folosind totodata si termeni care, desi exista in uzanta limbii romane de cateva decenii, si-au pastrat expresivitatea si continua sa ramana potriviti pentru un text sacru.
Aceasta a patra editie a Bibliei NTR s-a realizat de un colectiv editorial interconfesional, ferm sustinator al inspiratiei si inerantei Scripturii, care a analizat si cumpanit cu rigurozitate fiecare interventie asupra textului biblic sugerata si care a urmarit sa armonizeze textul din punct de vedere teologic, fonologic, lexical, gramatical si stilistic. Daca editiile precedente au fost „de lucru”, aceasta a patra editie se doreste a fi una longeviva, care sa nu necesite amendamente ulterioare intr-o perioada imediata.
Odata cu lansarea acestei a patra editii, Editura Scriptum vine cu o oferta de 5 modele de coperti, in doua marimi foarte practice (145 X 225 mm si 175 X 250 mm), diverse si unice pe piata romaneasca, fiecare cu o abordare aparte, gandite pentru adolescenti si tineri, pentru femei si pentru barbati.
Fiecare model are coperta din piele, index de cautare a cartilor Bibliei, margini aurii sau argintii, doua semne de carte tip snur, asortate copertilor, cusaturi duble bicolore si are imprimat logoul NTR.
Particularitatile fiecarui model aduc insa acel plus de distinctie, eleganta, bun-gust si placerea de a tine in mana Cuvantul lui Dumnezeu, care are aceeasi autoritate dintotdeauna.
Modelul de Biblie adresat in special adolescentilor si tinerilor, dar nu in mod exclusiv, are o abordare eleganta, in doua culori neutre (gri/negru), cu imprimeu discret pe coperta spate in forma de coroana de spini, cusaturi ce contureaza geometria formelor.
Modelul, adresat cu precadere femeilor, are coperta bicolora mov/navy, clapa magnetica ingusta, cu model floral si cusaturi decorative asortate. Un model minimalist, dar caracterizat de eleganta si functionalitate.
Sunt cel putin doua modele adresate barbatilor: cel cu coperta neagra, simplu, clasic, elegant si foarte practic, si modelul cu coperta bicolora: negru/burgundy, cu fermoar metalic, prelungit pe cotor pentru a facilita deschiderea completa a Bibliei, ce se fixeaza cu o capsa. Protuberantele de pe cotor, cusaturile decorative, nuantele copertii dau o nota distinctiva de rafinament acestui model.
In premiera, marimea mare de Biblie este un model clasic, distins, dar foarte practic, cu scris lizibil, coperta din piele in doua culori negru/maro, cusatura verticala dubla, bicolora, doua semne de carte asortate si designul minimalist cu siguranta constituie un atu in alegerea acestui model de Biblie.