Copiii lui Hurin

„Cea mai mare parte a acestei opere, daca nu in intregime, tine de perioada care a urmat publicarii Stapanului Inelelor. In acei ani, Copiii lui Hurin a devenit pentru el povestea dominanta de la sfarsitul Zilelor de Odinioara si o vreme indelungata ei si-a dedicat toate gandurile. Dar ii era greu sa impuna o structura narativa ferma, deoarece povestea devenea tot mai complexa atat in privinta personajelor, cat si a evenimentelor si, intr-adevar, intr-un fragment lung povestea se compune dintr-un mozaic de ciorne nelegate intre ele si schite de intrigi. Totusi, Copiii lui Hurin, in ultima sa forma, este principala poveste a Pamantului de Mijloc dupa Stapanul Inelelor; iar viata si moartea lui Hurin sunt descrise cu o forta convingatoare si un ritm presant rar intalnite in cazul altor popoare ale Pamantului de Mijloc. Din aceasta pricina, dupa un studiu indelungat al manuscriselor, am incercat in cartea de fata sa alcatuiesc un text ce ofera o naratiune continua de la inceput pana la sfarsit, fara introducerea altor elemente care nu sunt autentice in conceptie.“ - Christopher Tolkien

Fragment din volumul "Copiii lui Hurin" de J.R.R. Tolkien:

"- Daca Mim ne duce la casa lui fara viclesuguri si casa e buna, inseamna ca si-a rascumparat viata; si nu va fi rapus de nici un om care ma urmeaza pe mine. Jur. 
Atunci Mim i-a sarutat lui Turin genunchii si a spus:
- Mim va fi prietenul tau, stapane. A, crezut intai ca esti elf, asa i s-a parut dupa cum iti sunt vorba si glasul. Dar, de esti om, cu atat mai bine. Mim nu-i iubeste pe elfi.
- Si unde, ma rog, e casa aia a ta? a dorit sa stie Androg. Daca e ca Androg s-o imparta cu un gnom, trebuie sa fie o casa buna. Pentru ca lui Androg nu-i plac gnomii. Neamul meu venit din rasarit n-a prea avut lucruri bune de povestit despre semintia asta.
- Povestile ce au ramas dupa neamul asta au fost si mai urate. Judeca singur dupa ce vei fi vazut-o, i-a zis Mim. Numai ca aveti aveti nevoie de lumina pe drum, oameni impiedicati ce sunteti! Ma duc si ma-ntorc cat ai clipi, ca sa va calauzesc intr-acolo.
- Nu, nu! a strigat Androg. Doar n-o sa-l lasi sa faca asta, capitane? N-o sa-l mai vezi pe pisicherul asta batran.
- Se-ntuneca, a zis Turin. Sa zicem ca ne lasa ceva drept zalog. Tu ce zici, Mim, ramane sacul asta la noi, cu tot ce-i in el?
Dar, la aceste vorbe, gnomul a cazut din nou in genunchi, vadit tulburat, si le-a spus:
- Daca Mim n-ar avea de gand sa se intoarca, nu s-o intoarce dupa un sac plin cu radacini. O sa ma intorc. Lasati-ma sa plec!
- Nu te las, i-a retezat-o Turin. Daca nu vrei sa te desparti de sacul tau, atunci ramai aici cu el. Poate ca, daca-ti petreci o noapte noi sub frunzis, o sa ne plangi si tu de mila.
Dar lui Turin nu-i scapase, cum nu le scapase nici celorlalti, ca Mim punea pe sac si povara dinauntru un pret mult mai mare decat parea sa merite la o prima vedere.
L-au dus pe batranul gnom la tabara lor jalnica si, in timp ce , mergeau, l-au auzit bolborosind intr-un grai ciudat, ce parea inasprit de o ura straveche, dar, cand i-au legat picioarele, Mim a tacut dintr-odata. Iar cei care au stat de straja in noaptea aceea l-au vazut cum a sezut tot timpul tacut si nemiscat ca o stana; doar ochii fara somn ii scllipeau cercetand nelinistiti intunericul.”