Cantarea Cantarilor comparata cu alte parti din Scriptura

Un comentariu excelent asupra Cantarii Cantarilor

Recomandam tuturor celor care doresc sa umble intr-o partasie si intimitate cu Domnul Isus, Mirele Preaiubit

Iata ce spunea Charles Spurgeon despre acest comentariu:

„Cartea domnisoarei Newton este foarte draga celor care au o gandire spirituala; este plina de acea putere tainica ce vine de la Duhul lui Dumnezeu prin experienta profunda si prin partasia scumpa cu Preaiubitul.”

Spre deosebire de Eclesiastul, caracterul general al cartii Cantarea Cantarii este foarte frapant. De la inceput la sfarsit, Eclesiastul vorbeste despre desertaciunea creaturii, pe cand Cantarea vorbeste despre suficienta Preaiubitului. In Eclesiastul, autorul cauta in lume, de la un capat al ei la altul, in toate comorile ei de intelepciune, de placeri si de bogatii; dar in toate acestea nu gaseste niciun obiect care sa-i implineasca inima.

„Totul este desertaciune, da, desertaciunea desertaciunilor!”

Ce contrast in Cantarea Cantarilor! Obiectul care implineste inima este gasit! Acel Obiect nu este faptura, ci Iubitul. Un pasaj din Evanghelia sfantului Ioan ne prezinta perfect contrastul: Ioan 4:13, 14. Eclesiastul este intruchiparea primei parti a acestor versete: „Oricui va bea din apa aceasta, ii va fi iarasi sete”; Cantarea Cantarilor reprezinta ultima parte: „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, in veac nu-i va fi sete”. Dragostea Lui este mai buna decat vinul, decat bogatiile, decat comorile, decat toate lucrurile.

Fragmente sugestive

1:6 „Nu va uitati la mine ca sunt asa de negricioasa, caci m-a ars soarele. Fiii mamei mele s-au maniat pe mine si m-au pus pazitoare la vii. Dar via frumusetii mele n‑am pazit-o.”

Ofensa Crucii inca nu a incetat. „Toti cei ce vor sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus vor fi prigoniti” (2 Tim. 3:12). „In lume veti avea necazuri” (Ioan 16:33; vezi si Ioan 17:14; Ioan 15:19; 1 Ioan 3:13).

Ba chiar mai mult: „Omul va avea de vrajmasi chiar pe cei din casa lui” (Mat. 10:36; Mica 7:6). „Fiii mamei mele s-au maniat pe mine”. Si nu exista o persecutie atat de grea ca aceasta, care vine nu din partea dusmanilor deschisi, ci a pretinsilor prieteni sau a rudelor.

O mare parte a incercarii lui Iov a provenit chiar din faptul ca a fost gresit inteles si amarnic mustrat de proprii prieteni. S-a remarcat pe buna dreptate ca „Moise a cunoscut incercarea din tabara intr-o masura mai mare decat pe cea din pustiu”. Sa fii dispretuit de semenii crestini (sau de cei care pretind a fi astfel) este, intr-adevar, o sageata care strapunge inima foarte puternic.

Insa este un mare pacat sa dispretuiesti pe unul din micutii Domnului (Mat. 18:10). Judecatile asupra Edomului au fost foarte mari si cumplite, din cauza ca l-a dispretuit pe fratele sau, Iacov. „Nu trebuia sa te uiti multumit la ziua fratelui tau, in ziua nenorocirii lui […] nici nu trebuia sa te bucuri de nenorocirea lui in ziua prapadului lui” (Obadia 12:13).

Totusi, deseori Domnul preschimba aceasta zi a nenorocirii intr-o zi a binecuvantarii pentru oamenii Sai, de vreme ce ii conduce spre o auto-condamnare a defectelor lor deplorabile si a multelor ocazii in care ei au „facut pe vrajmasii Domnului sa‑L huleasca”. „Via frumusetii mele n-am pazit-o”.

Este trist, dar prea adevarat, ca oamenii Domnului sunt inclinati sa rataceasca. Si totusi (binecuvantat fie Dumnezeu!) ei nu gasesc niciun fel de odihna departe de El. Odata ce L-au cunoscut pe Domnul ca „Pastorul cel bun”, ei nu mai gasesc implinire in nicio alta pasune (Ps. 23:1; Ioan 10:5; vezi, de asemenea 1 Ioan 4:1-4).

---

1:12 „Cat sta Imparatul la masa Lui, nardul meu isi raspandeste mirosul.”

El „sta la masa Lui”. Cat e de placut sa ne aducem aminte ca ospatul este „al Lui”! Masa este „a Lui”! – resursele sunt ale „Lui”, iar invitatii sunt „ai Lui”! De aceea, laudarea este exclusa, fiindca totul este prin har, iar Mireasa poate poseda cu umilinta mireasma nardului ei – „Nardul meu isi raspandeste mirosul”. Tocmai in momentele de comuniune cu Domnul, harurile Duhului sunt starnite in exercitiul cel mai viguros: „Cat sta Imparatul la masa Lui”. Cand se constientizeaza prezenta lui Hristos, atunci dragostea, recunostinta, umilinta, credinta, bunatatea, blandetea etc. curg cu cea mai placuta mireasma inspre Autorul lor.

---

8:6 „Pune-ma ca o pecete pe inima Ta, ca o pecete pe bratul Tau.”

Ideea „pecetii” sugereaza multe lucruri valoroase. In primul rand, referinta primordiala este, fara indoiala, la preotia inalta a lui Isus. In Exod 28 citim ca pe platosa marelui preot erau gravate numele celor douasprezece semintii ale copiilor lui Israel, pentru ca Aaron sa le poarte „necurmat pe inima lui” (vers. 15-30). Din nou, ele trebuiau gravate pe cele doua pietre ale efodului, „cum se face o sapatura pe pietre si pe peceti” pentru ca Aaron „sa poarte numele inaintea Domnului, pe cei doi umeri ai lui, ca aducere aminte de ei” (vers. 6-12). Si de aici rugaciunea Miresei: „Pune-ma ca o pecete pe inima ta, pe bratul tau”.
Negrait de incantator pentru Biserica lui Hristos este gandul unui „Mare Preot care a strabatut cerurile, Isus, Fiul lui Dumnezeu” purtand acum atat pe inima Sa, cat si pe bratul Lui, numele intregului Sau Israel spiritual inaintea Domnului! Cat de placut sa fii astfel pecetluit pe Isus!

...

Este o rugaciune care emana pasiune intensa si dragoste aprinsa, si are, evident, o referire speciala la pecetluirea sau la certitudinea (Mat. 27:66) angajamentului prin legamant in care a intrat cu Preaiubitul ei. „Pune-ma ca o pecete pe inima Ta”; leaga-ma de Tine prin legatura cea mai apropiata, facandu-ma sa ma lipesc de Tine, ca ceara pe pergament – „ca o pecete”.
Ea doreste sa fie pecetluita pe „inima” Lui, acolo unde se poate lasa cea mai profunda amprenta asupra dragostei si afectiunii Sale intense (Ef. 3:18, 19); si pe „bratul” Lui, pentru ca ea sa fie sigura de exercitarea omnipotentei Sale in dreptul ei (Ps. 77:15). „Bratul Tau este tare.”