Aceasta povestire emotionanta face parte din istoria unor lumi apuse, dar in acelasi timp este realitatea cutremuratoare de astazi. Copii desculti si flamanzi, cu sufletele zdrentuite de nepasarea si indiferenta noastra, sunt de fapt nestematele lui Dumnezeu, ce ar putea fi slefuite si modelate cu dragoste si bunatate. De multe ori, pentru ca lipseste Jessica din bisericile contemporane, apostazia si formalismul domina frumusetea si puritatea inchinarii.***Rescris de Mark Hamby, al doilea volum va va impartasi emotiile unei jertfe inaltatoare. Este povestea unei tragedii umane si a dragostei divine care a inspirat multe familii sa-si reevalueze prioritatile si valorile.***INGRIJITORUL CAPELEI
Era o duminica mohorata si pustie. Venise cea mai friguroasa perioada a anului, cand ceata persista zi si noapte asupra Londrei, risipindu-se doar trei sau patru ceasuri, dupa-amiaza. Vazduhul era strabatut de raze reci si sufluri inghetate. Din turnurile vechi ale bisericilor se auzea danganitul clopotelor ce-i chemau pe oameni la inchinare. Ecoul lor rasuna infiorator si ti se strangea inima auzindu-le, de parca zgomotul dureros venea de undeva de dincolo de nori si lume. Inca din zorii zilei, credinciosii mergeau grabiti spre locurile de inchinare, purtand pe chip o expresie sobra, cauzata parca de vremea posomorata si apasatoare. Dupa caderea noptii, atmosfera aceea neguroasa devenea insa oarecum naturala. Lumina lampilor, desi era slaba, si cu greu biruia ceata, ii incuraja pe trecatori, prin stralucirea ei mangaietoare, sa paseasca mai apasat si mai sigur, cu inima mai vesela decat in zori. Din loc in loc, ferestrele luminate ale unei capele sau case de rugaciune raspandeau lumina calda si placuta in strada si usile deschise pareau ca-i invita pe calatorii inghetati sau obositi sa intre – insa aceste cladiri, temple ale lui Dumnezeu, dupa cum erau cunoscute de oamenii de rand, pareau sa fie destinate numai celor bogati si instariti, acelei categorii de oameni care duceau o viata mai usoara, plina de confort. Totusi, printre multimile de inchinatori ce strabateau pietele si traversau bulevardele puteai descoperi cu usurinta si baieti sarmani, imbracati simplu si saracacios. Capela eleganta in care Daniel Standring era ingrijitor si usier nu facea exceptie de la regula generala, fiindca nu puteai sa vezi in ea nici un sarac. Mobilierul si confortul dinauntru trebuia sa ofere satisfactie celor bogati. Bancile lucrate din lemn de stejar erau inalte si sobre. Erau tapitate si captusite de jur imprejur, in cazul in care vreun ascultator plictisit sau prea obosit s-ar fi odihnit sau ar fi adormit linistit – ceea ce se si intampla de multe ori. Lumina lampilor nu era prea stanjenitoare, iar sistemul de incalzire era foarte eficient. Multimile care veneau sa-l asculte pe pastor cresteau in fiecare saptamana, si Daniel Standring a fost nevoit, cu putina sovaiala la inceput, sa accepte faptul ca avea nevoie sa fie ajutat de un coleg. Cei batrani si, bineinteles, membrii bogati ai bisericii, care veneau in calesti elegante, il socoteau pe Daniel un om de incredere, aveau pretentia ca el sa-i conduca pana la locurile lor si ii incredintau numai lui mesajele sau comisioanele. Cu timpul insa, Daniel a inceput sa-l lase pe colegul sau sa se ocupe de capriciile si fandoselile celor bogati, el ingrijindu-se de nevoile celor mai necajiti. Acest lucru nu a fost pe placul oamenilor instariti si influenti; prin urmare, era de asteptat ca, mai devreme sau mai tarziu, sa aiba loc o confruntare prin care cei revoltati, din pricina ca saracii se inmulteau tot mai mult in biserica, sa-si faca publica nemultumirea. Oricum, problema sarmanilor credinciosi trebuia rezolvata odata pentru totdeauna
Validate your login
Intră în cont / Cont nou
Intră în contul tău Scriptum și ai acces la toate datele de cont, istoricul comenzilor și punctele de fidelitate.
Dacă încă nu ai un cont, poți să îți faci unul în mai puțin de 2 minute.
Creează un cont nou