Un singur botez al Duhului Sfant

 Opinia conform careia fiecare persoana convertita la Hristos are nevoie de inca un botez cu Duhul Sfant, sau de „a doua binecuvantare”, nu a fost altceva decat o invatatura periferica printre crestinii evanghelici timp de peste doua secole. Insa in anii trecuti, ea a devenit punctul principal al miscarii carismatice mondiale si a inceput sa penetreze chiar si cercurile conservatoare si reformate. Majoritatea autorilor carismatici vorbesc cu dispret despre evanghelicii „traditionali”, pe care ii considera crestini de rangul trei, ce resping cu mandrie sa primeasca plinatatea Duhului si darul limbilor. Ei vorbesc despre „traditionalisti ingusti la minte”. Dar de unde isi imprumuta ideile invatatorii carismatici si cei ce impartasesc punctul lor de vedere despre botezul cu Duhul Sfant? Raspunsul, in mod regretabil, este acesta: de la oamenii care abordeaza Biblia intr-un mod superficial si neglijent, ignorand practic regulile de interpretare proprii Bibliei. Promotorii botezului cu Duhul Sfant dupa convertire scot totdeauna pasajele din contextul lor si nu acorda atentie faptului ca majoritatea covarsitoare a pasajelor Bibliei referitoare la acelasi subiect contrazic interpretarile lor.

 Aceasta a fost observatia unui invatator faimos al Bibliei, William Biederwolf, care in anul 1913 a protestat fata de numeroasele afirmatii contradictorii despre Duhul Sfant, ce au fost facute de cativa invatatori din generatia lui. El a observat ca aceste afirmatii, desi doctrinare, au fost rar sustinute cu pasaje biblice, si cand era totusi cazul, o privire asupra textului indica imediat ca acestea nu confirmau pretentiile predicatorilor. Dr. Biederwolf s-a apucat sa adune toate referintele din Scriptura legate de diferitele aspecte ale lucrarii Duhului si a publicat o carte care astazi este considerata clasica (A help to the study of the Holy Spirit).

 Ideea ca crestinii au nevoie de un botez cu Duhul Sfant dupa si ca adaos la convertire nu este, pur si simplu, ingaduita de Biblie. (…) Inainte de a studia pasajele care ne spun cand este botezat credinciosul cu Duhul Sfant, se impune sa amintim cate ceva despre importanta acestui subiect. Ideea ca exista un botez cu Duhul Sfant dupa convertire i-a facut pe multi crestini sa pluteasca in lumea fantastica a experientelor emotionale, a revelatiilor inchipuite si chiar a iluziei sfinteniei perfecte. Multi altii au fost cuprinsi de dureri de cap si confuzie pentru ca nu au putut sa obtina „botezul” pe care il cautau. Totusi, in fiecare zi, in adunarile carismatice mari si mici, oamenii sunt indemnati sa caute aceasta binecuvantare. Intr-un mediu incordat, manati de rugaciunile si apelurile altora, ei primesc punerea mainilor si sunt invatati cum sa scoata sunete care vor „declansa” vorbirea lor in limbi. Unii sunt atat de nerabdatori sa primeasca „botezul” incat prioritatile lor se schimba cu totul. In loc sa doreasca sa slujeasca si sa fie pe placul Domnului prin marturia si sfintenia lor crescanda, obiectivul lor suprem devine obtinerea unei senzatii de efect a Duhului in viata lor. Ei asculta si citesc laudele necontenite ale oamenilor „umpluti cu Duhul” si relatarile despre faptele pe care pretind ca le fac, devenind convinsi ca crestinismul autentic este o chestiune a simtirilor extatice si chiar a primirii revelatiilor personale si puterilor misterioase.

 In mediul actual al confuziei spirituale este esential sa realizam ca singurul botez cu Duhul Sfant mentionat in Biblie este actul plin de har al Duhului cand acesta vine sa locuiasca inauntrul credinciosului in clipa convertirii sale. Din moment ce este inauntrul sufletului, noi avem parte de El si Il avem pe de-a-ntregul. Desigur, ne dorim o experienta tot mai bogata a puterii si a iluminarii Lui, dar nu trebuie sa cautam niciodata un botez in plus, aditional. Nu trebuie sa tanjim dupa experiente extatice, interesante, mistice, de parca o mare „parte” a Duhului ne-ar fi scapat in momentul in care El a intrat in viata noastra in clipa convertirii. Datoria noastra, din momentul in care ne-am convertit, este sa colaboram indata cu Duhul, sa umblam prin puterea Lui si sa experimentam ajutorul Lui. Cu cat vom umbla mai mult in Duhul, cu atat vom gusta si cunoaste mai mult puterea si binecuvantarea Lui. In lumina afirmatiilor care se fac pentru sustinerea ideii unui botez aditional cu Duhul dupa convertire, poate fi oare dovedit ca convertirea include o intrare deplina a Duhului in viata credinciosului? Este acest subiect unul care poate fi disputat deoarece Scriptura este neclara?

 Adevarul este ca Biblia vorbeste fara echivoc despre acest subiect. Avem la dispozitie o gama larga de pasaje care dovedesc intru totul si in mod repetat ca Duhul Sfant vine in mod personal sa locuiasca in fiecare copil al lui Dumnezeu in clipa convertirii, si nu in etape. Iata „pasajele doveditoare” care intaresc, dincolo de orice indoiala, invatatura traditionala reformata. Primul este Faptele Apostolilor 2:38, unde Petru spune: „Pocaiti-va si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre, apoi veti primi darul Sfantului Duh.” In acest text se arata clar ca experienta pocaintei si a venirii la Hristos este legata intru totul de primirea darului Duhului Sfant. Promisiunea simpla a lui Dumnezeu este ca Duhul Sfant va veni in mod sigur peste oameni cand se pocaiesc. Acesta pare sa fie un pasaj doveditor incontestabil, dar cei ce doresc sa faca deosebire intre lucrarea Duhului Sfant la convertire si un botez ulterior, sustin ca Petru nu se refera la botezul cu Duhul Sfant, ci doar la un dar initial al Duhului. Ei sunt de acord ca Duhul Sfant este implicat in convertire, dar tot ei spun ca aceasta este ceva ce Duhul face de unul singur, in timp ce Hristos a promis ca El personal va boteza poporul Sau cu Duhul Sfant. Sustinand aceasta distinctie neobisnuita, ei fac in mod ingenios doua botezuri dintr-unul. Astfel, conform acestor invatatori, ramane o alta binecuvantare de experimentat dupa convertire.

 (Dr. Martin Lloyd-Jones, desi nu era carismatic in sensul strict al cuvantului, a sustinut aceasta idee in ultimii ani ai slujirii sale.) Totusi, Petru descalifica aceasta interpretare mai degraba exagerat de subtila, spunandu-ne ca darul Duhului despre care vorbeste el este identic cu botezul Duhului pe care Domnul Isus l-a promis. El spune: „Dumnezeu L-a inviat pe acest Isus si noi toti suntem martori ai Lui. Si acum, o data ce S-a inaltat prin dreapta lui Dumnezeu si a primit de la Tatal fagaduinta Duhului Sfant, a turnat ce vedeti si auziti” (Faptele Apostolilor 2:32-33). Cu alte cuvinte, darul Duhului turnat in ziua Cincizecimii (si promis ulterior tuturor credinciosilor la convertire) nu a fost altceva decat darul Duhului Sfant asa cum a fost promis de Hristos. Drept urmare, nu poate exista un alt botez dupa acesta. Petru spune ca acest botez va veni la „fiecare” convertit si va continua sa se intample de-a lungul istoriei neintrerupte a Bisericii, „caci fagaduinta aceasta este pentru voi, pentru copiii vostri si pentru toti cei ce sunt departe acum, in oricat de mare numar ii va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Faptele Apostolilor 2:39).

 Oriunde se predica Evanghelia, printre natiuni si la toate generatiile urmatoare, darul Duhului Sfant va fi dat pacatosilor in momentul pocaintei lor, cand se vor pocai si vor fi mantuiti. Care a fost rezultatul venirii Duhului Sfant la cei ce s-au convertit in ziua Cincizecimii? Au vorbit ei in limbi? Au facut minuni vindecatoare? In ce priveste majoritatea convertitilor, raspunsul este nu. Cand oamenii ajung sa fie influentati de invataturi carismatice ei presupun indata ca darul limbilor, proorocia si vindecarea au fost impartite tuturor celor 3.000 de convertiti in ziua Cincizecimii. Dar, desi exista o descriere detaliata a noului stil de viata si a modului de comportare al acestor convertiti, nu exista nicio referinta la faptul ca credinciosii obisnuiti au manifestat asemenea daruri. Impresia cea mai raspandita printre credinciosii carismatici nu este in acord, pur si simplu, cu datele din Noul Testament. In cel mai bun caz, doar despre cei 120 de ucenici initiali se afirma ca au vorbit in limbi straine pe care nu le invatasera niciodata.

 (Nu se mentioneaza niciunde ca cei 3.000 ar fi facut la fel, nici despre numarul vast al celor convertiti ulterior.) Iar Luca spune ca numai membrii cetei de apostoli au facut minuni si vindecari. Convertitii din ziua Cincizecimii au primit Duhul in mod personal si individual in momentul convertirii, iar rezultatul a fost ca „ei staruiau in invatatura apostolilor” si asa mai departe. Ei s-au dedicat Cuvantului lui Dumnezeu, au dezvoltat o legatura spirituala stransa cu ceilalti convertiti, au descoperit cum sa se roage si sa se inchine cu adevarat si erau plini de frica si uimire – pentru ca lucrurile spirituale devenisera atat de reale pentru ei. Aceste efecte sunt mentionate in Faptele Apostolilor 2:42-47 impreuna cu o descriere a unitatii lor sufletesti, a daruirii sacrificiale a bunurilor lor si ravna lor mare impreuna cu sinceritatea inimii. Acestea au fost rezultatele intrarii Duhului in viata lor in momentul pocaintei – nu vorbirea in limbi sau facerea de minuni. Desigur, turnarea Duhului peste noua biserica crestina in ziua Cincizecimii a avut si o dimensiune publica. Cu ocazia inaugurarii Bisericii, Duhul a venit peste anumiti ucenici alesi, facandu-i capabil sa vorbeasca in limbi straine, declarand lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Totusi, in cazul multimii vaste a noilor convertiti, botezul Duhului nu a rezultat in semne si minuni exterioare, ci in transformarea lor personala, cand inimile lor s-au schimbat ca sa-L iubeasca si sa-L slujeasca pe Domnul. Astfel turnarea Duhului a avut o dimensiune publica, pentru a marca infiintarea Bisericii, dar, in primul rand, a avut o dimensiune personala, individuala in inima fiecarui convertit, iar acesta este aspectul botezului Duhului care continua pana la sfarsitul vremurilor.