La Ceruri si inapoi

 Cea mai recenta carte publicata de Editura Adevar Divin, intitulata La Ceruri si inapoi. Relatarea extraordinara a unui medic despre moarte, ceruri, ingeri si revenirea la viata, descrie experienta traita de autoarea Mary C. Neal in timpul mortii clinice. Un accident de caiac, in timpul unei aventuri in America de Sud, a trimis o femeie la ceruri, unde ea a trait pacea si bucuria lui Dumnezeu, a simtit ingerii si a revenit la viata. In 1999, in regiunea Los Ríos din Chile, dr. Mary Neal, chirurg ortoped, sotie devotata si mama iubitoare, s-a inecat intr-un accident de caiac. In timp ce cobora o cascada, caiacul ei s-a blocat la fundul apei si ea a fost complet acoperita. In ciuda eforturilor de salvare, Mary a ramas prea mult timp sub apa si, drept urmare, a murit. La Ceruri si inapoi este povestirea remarcabila a calatoriei sale spirituale si descrie ce s-a intamplat in trecerea de la viata la moarte, la viata eterna si inapoi la viata pamanteana. Prezentand in detaliu sentimentele ei, mediul ceresc, comunicarea cu ingerii si tristetea profunda cand si-a dat seama ca nu-i venise vremea, Mary ne impartaseste experienta captivanta a unui miracol din zilele noastre. Viata lui Mary s-a schimbat definitiv prin intelegerea misiunii ei personale pe Pamant, prin constientizarea lui Dumnezeu, prin relatia apropiata cu Iisus Hristos, iar calatoria ei spirituala a fost brusc intarita de experienta directa din ceruri. La ceruri si inapoi va va refamiliariza cu speranta, cu uimirea si cu promisiunea cerurilor, imbogatindu-va credinta si calea proprie cu Dumnezeu. Mary C. Neal a studiat la Facultatea de Medicina Los Angeles a Universitatii din California, a urmat rezidenta in ortopedie la Universitatea Californiei de Sud si a beneficiat de o bursa de specializare in chirurgie vertebrala si spinala. A condus sectia de chirurgie vertebrala a Universitatii Californiei de Sud si este partener fondator al Asociatiei ortopedice din Jackson Hole. Experienta ei „de dupa viata” a fost prezentata in mass-media nationala, inclusiv WGN, Dr. Oz si Fox and Friends. A slujit ca supraveghetor bisericesc, in conducerea unor organizatii non-profit, si a creat Fondul Willie Neal pentru constientizarea problemelor mediului. Dr. Neal locuieste cu familia in Jackson Hole, WY.

Iata si cuprinsul acestei carti:

Multumiri XI Prolog XIII Introducere XVII Capitolul 1 Primii ani 1 Capitolul 2 Iesirea de sub control 7 Capitolul 3 Mexic 11 Capitolul 4 Retrezirea spirituala 15 Capitolul 5 Dumnezeu este statornic 21 Capitolul 6 O atitudine de bucurie 25 Capitolul 7 Dumnezeu striga atunci cand e nevoie 29 Capitolul 8 Ruperea legaturilor 37 Capitolul 9 Aventura in Chile 41 Capitolul 10 Moarta pe rau 47 Capitolul 11 Salvarea mea 51 Capitolul 12 Drumul inapoi acasa 57 Capitolul 13 Ingeri pe malul raului 65 Capitolul 14 Intoarcerea la Wyoming 69 Capitolul 15 Puterea rugaciunii 73 Capitolul 16 Claritatea viziunii 77 Capitolul 17 Conversatie cu un inger 83 Capitolul 18 Sectia de tratament intensiv 89 Capitolul 19 Recuperarea mea fizica 93 Capitolul 20 Bob 105 Capitolul 21 Dragul meu George 111 Capitolul 22 Inspiratie pentru altii 117 Capitolul 23 Dumnezeu rostogoleste piatra 123 Capitolul 24 Willie 127 Capitolul 25 Bill 133 Capitolul 26 Chad 137 Capitolul 27 Nevoia de a scrie 139 Capitolul 28 Cea mai lunga zi din an 145 Capitolul 29 Frumosul meu fiu 149 Capitolul 30 Cealalta latura a timpului 153 Capitolul 31 Darurile compasiunii 157 Capitolul 32 Sincronizare perfecta 163 Capitolul 33 Concluzii logice 171 Sa dam inapoi 179 Intrebari si raspunsuri cu dr. Neal 181 Despre autoare 189 Mai jos puteti citi un scurt fragment:

 “In timp ce trupul imi era scos lent din caiac de forta apei, aveam senzatia ca sufletul meu „se despuia” incet de corpul meu. In cele din urma mi-am simtit corpul cum a fost eliberat din caiac si apoi luat de curent. Aceasta a fost ultima senzatie fizica pe care am avut-o in legatura cu corpul meu. Nu-mi amintesc cum ma loveam de fundul raului, cum m-am izbit de corpul lui Chad sau cum am fost trasa pe malul raului. In momentul in care corpul meu a fost eliberat din caiac de forta apei si a fost dus la vale, am simtit un pocnet. Am simtit ca si cum as fi inlaturat stratul exterior, greu, eliberandu-mi sufletul. M-am inaltat si am iesit din rau, iar cand sufletul meu a iesit la suprafata apei, am intalnit un grup de cincisprezece pana la douazeci de suflete (spirite omenesti trimise de Dumnezeu) care m-au primit cu cea mai coplesitoare bucurie pe care am trait-o si mi-o puteam imagina vreodata. Era o bucurie la cel mai pur nivel al inimii. Era un fel de comitet de primire sau un nor mare de martori, asa cum este descris in Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Evrei (12:1): „Astfel ca si noi, avand imprejuru-ne atata nor de martori, sa lepadam tot ceea ce ingreuiaza si tot pacatul ce cu usurinta ne impresoara si cu staruinta sa alergam la intrecerea ce ne sta inainte.”

 Acest comitet de primire parea sa ma ovationeze din ce in ce mai tare pe masura ce ma apropiam de „linia de sosire”. Desi nu puteam sa identific fiecare fiinta spirituala pe nume (de exemplu, Paul, raposatul meu bunic, doamna Sivits, batrana mea dadaca, Steven, vecinul meu, sau alte persoane), le cunosteam bine pe fiecare, stiam ca sunt trimise de Dumnezeu si le stiam de o vesnicie. Eram si eu printre ele si stiam ca au fost trimise pentru a ma calauzi prin timpul si spatiul care desparte lumea noastra de lumea lui Dumnezeu. De asemenea, intelegeam dincolo de cuvinte ca fusesera trimise nu doar sa ma intampine si sa ma calauzeasca, ci sa ma si protejeze in timpul calatoriei mele. Acele fiinte aveau contur, dar nu aveau limite foarte clare asa cum au corpurile fizice de pe Pamant. Aveau contururi neclare, pentru ca fiecare fiinta spirituala era orbitoare si radianta. Prezenta lor imi cuprinsese toate simturile, ca si cum puteam sa le vad, sa le aud, sa le simt, sa le miros si sa le gust in acelasi timp. Stralucirea lor era atat orbitoare, cat si revigoranta. Nu vorbeam efectiv, insa comunicam cu usurinta intr-o forma foarte pura. Ne transmiteam simultan gandurile si emotiile si ne intelegeam perfect unii cu altii, desi nu foloseam limbajul. Cuvantul lui Dumnezeu nu este desigur limitat la o singura limba si am dobandit o noua intelegere a descrierii biblice despre Pogorarea Sfantului Duh. In consemnarea din Faptele Sfintilor Apostoli (2:5-11), putem citi: „Si locuiau in Ierusalim iudei, barbati cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Si cand s-a facut vuietul acela, s-a adunat multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei graind in limba sa. Si erau uimiti toti si se minunau, zicand: «Iata, nu sunt oare galileeni toti acestia care vorbesc? Si cum de auzim noi, fiecare, limba noastra in care ne-am nascut?»”

Acum am inteles pe deplin cum se putea asa ceva. Dumnezeu nu are nevoie de limbaj verbal pentru comunicare. Sosirea mea a fost sarbatorita cu multa bucurie si aveam o senzatie de iubire absoluta in timp ce acele fiinte spirituale si eu ne imbratisam, dansam si ne salutam. Intensitatea, profunzimea si puritatea acestor sentimente si senzatiile erau mult mai mari decat as putea descrie vreodata sau decat as fi putut resimti pe Pamant. Sa nu ma intelegeti gresit… am fost foarte binecuvantata in viata mea si am resimtit multa bucurie si multa iubire aici pe Pamant. Imi iubesc sotul si pe fiecare dintre copiii mei din tot sufletul, iar iubirea este reciproca. Doar ca lumea lui Dumnezeu este mult mai plina de culoare si mai intensa. Era ca si cum as fi resimtit o explozie de iubire si de bucurie in esenta lor absoluta, pura. Singurul lucru de pe Pamant cu care pot compara aceasta diferenta este televiziunea; comparati imaginile de pe vechile ecrane cu tub catodic cu imaginile de pe noile televizoare cu inalta definitie; imaginile HD sunt infiorator de limpezi in relativa lor stralucire si claritate. Oricum, imi este imposibil sa descriu cat mai exact ceea ce am vazut si am simtit. Cand incerc sa-mi reamintesc experientele, acum, descrierea mi se pare foarte palida. Ma simt de parca as incerca sa descriu o experienta tridimensionala traind intr-o lume bidimensionala. Cuvintele, descrierile si conceptele potrivite nici macar nu exista in limbajul nostru obisnuit. Ulterior am citit relatarile altor oameni despre experientele lor in apropierea mortii si descrierile lumilor ceresti si am putut sa vad in descrierile si vocabularul lor aceleasi limitari pe care le vad in descrierea si vocabularul meu. In relatarea lui Ned Dougherty despre experienta in apropierea mortii din cartea sa Cale rapida catre ceruri (Fast Lane to Heaven), el scrie: „Deodata, am fost cuprins de o lumina aurie stralucitoare. Lumina era mai stralucitoare decat lumina soarelui, de multe ori mai puternica si mai radianta decat soarele. Totusi, nu eram orbit si nici ars de ea. In schimb, lumina era o sursa de energie care imi cuprindea fiinta.” Descrierea lui, la fel ca a mea, poate parea probabil lipsita de sens cuiva care nu a avut parte de o astfel de experienta, dar este intr-adevar foarte exacta. Chiar si scriitorii unor carti din Biblie au descris cu dificultate intalnirile lor cu ingerii lui Dumnezeu. Apostolul Matei descrie intalnirea lui cu un inger al Domnului astfel: „Si infatisarea lui era ca a fulgerului, iar imbracamintea lui alba ca zapada” (Matei, 28:3).

 Profetul Daniel scria: „Si mi-am ridicat ochii si m-am uitat; si iata un barbat imbracat in vesmant de in; iar mijlocul ii era incins cu aur de Ofir, trupul ii era ca de topaz, fata lui ca fulgerul, ochii lui ca niste faclii de foc, bratele si coapsele lui ca arama sclipitoare, iar sunetul cuvintelor lui ca un freamat de multime” (Daniel, 10:5-6). Eu si insotitorii mei am inceput sa plutim de-a lungul potecii si eu stiam ca ma duc acasa. Casa mea vesnica. Ne intorceam la Dumnezeu si eram toti foarte emotionati. Insotitorii mei abia puteau sa-si stapaneasca entuziasmul dezlantuit si erau nerabdatori sa-mi anunte intoarcerea, sarbatorind-o cu toti locuitorii cerurilor. In timp ce sorbeam frumusetea si bucuria cu insotitorii mei, am aruncat o privire catre scena de pe malul raului. Corpul meu semana cu „cochilia” unui vechi prieten si am simtit o calda compasiune si recunostinta pentru utilizarea lui. M-am uitat la Tom si la fiii sai, iar ei pareau cumplit de tristi si de vulnerabili. I-am auzit strigandu-ma si implorandu-ma sa respir. Ii iubeam si nu doream sa fie tristi, incat i-am rugat pe insotitorii mei ceresti sa ma astepte pana ma intorc in trupul meu, sa stau intinsa si sa respir. Gandindu-ma ca erau satisfacuti, mi-am parasit corpul apoi si mi-am reluat calatoria inapoi spre casa. Mergeam pe o poteca ce ducea catre o sala mareata si stralucitoare, mai mare si mai frumoasa decat orice puteam concepe sa vad pe Pamant. Stralucea in toate culorile. Cred ca atunci cand oamenii care au trecut prin experiente in apropierea mortii descriu „vederea luminii albe” sau „deplasarea catre lumina alba” ei descriu, de fapt, deplasarea catre stralucirea acestei sali.

 Vocabularul nostru nu este destul de bogat pentru a descrie experienta intr-un mod inteligibil. Poate din aceasta cauza Iisus vorbea adesea in parabole. Mi-am simtit sufletul atras catre intrare si, pe masura ce ma apropiam, absorbeam emisia de lumina si simteam iubirea pura, deplina, absolut neconditionata care emana din acea sala. Era cel mai frumos si mai fascinant lucru pe care il vazusem vreodata. Stiam cu siguranta profunda ca reprezinta ultima ramificatie a vietii, poarta prin care trebuie sa treaca fiecare fiinta umana. Era clar ca acea sala era locul in care fiecaruia dintre noi i se da ocazia de a-si revedea viata si alegerile facute in viata si unde ni se ofera oportunitatea finala de a-l alege pe Dumnezeu sau de a ne departa de el – pentru vesnicie. M-am simtit pregatita sa intru in sala si am fost cuprinsa de dorul profund de a ma reuni cu Dumnezeu. Nu au fost obstacole notabile fata de reunirea mea cu Dumnezeu.

 Tom Long si baietii lui continuau sa-mi faca semne. De fiecare data cand ma implorau sa ma intorc si sa respir, eu ma simteam obligata sa revin in corpul meu si sa mai respir o data, inainte de a-mi relua calatoria. Acest lucru a devenit obositor si am ajuns chiar sa ma simt iritata de chemarea lor continua. Stiam ca ei nu intelegeau ce se intamplase, insa ma deranja ca nu ma lasau in pace. As asemana senzatia mea cu iritarea resimtita de un parinte caruia copilul ii tot cere o multime de lucruri inainte de a se culca: o poveste, un pahar cu apa, aprinderea sau stingerea luminii, aranjarea asternutului, inca o sarutare etc. Am ajuns la intrarea in sala si am putut vedea multe spirite umbland de colo colo in interior. Toate spiritele se intorceau sa ne priveasca in timp ce intram si ne transmiteau compasiune si iubire. Inainte de a apuca sa intram, totusi, o senzatie apasatoare de mahnire si de tristete a coborat asupra insotitorilor mei spirituali si atmosfera a devenit sumbra. Ei s-au intors spre mine si mi-au explicat ca nu venise vremea sa intru in sala; nu-mi terminasem calatoria pe Pamant, mai aveam multe de facut si trebuia sa ma intorc in corpul meu. Am protestat, dar mi-au fost oferite mai multe motive sa ma intorc si mi s-a spus ca mi se vor da curand mai multe informatii. Ne-am impartasit parerile de rau, in timp ce ma insoteau inapoi pe malul raului. M-am asezat in corpul meu si am trimis priviri pline de dor acestor fiinte ceresti, care venisera cu mine sa ma calauzeasca, sa ma protejeze si sa ma imbarbateze, inainte de a ma intinde si a reveni in corpul meu.”