Pastile pentru suflet

Lumea noastra occidentala, pe masura ce trece de la satisfactia modernismului rationalist la dezamagirea exprimata de „postmodernism”, se confrunta cu schimbari profunde si radicale. Acesta este, asadar, timpul potrivit pentru lansarea unor provocari noi, nu pentru conformarea la asumptiile trecutului, mai ales la cele care slujesc anumite interese puternice.

In aceasta carte curajoasa, Dieter Mulitze isi asuma provocarea de a trata problema modului in care stiinta psihiatriei a ajuns sa abordeze taina personala a naturii suferintei umane. Dupa cum arata autorul, este un act reductionist de mare calibru faptul de a trece „de la vindecarea sufletelor la repararea creierelor.” Este un mare pas reductionist faptul de a privi natura fiintei umane dintr-un punct de vedere strict antropologic, omitandu-se efectiv orice trimitere la misterul uman al crearii noastre „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”.

Fiind crestin, autorul accepta din toata inima ideea ca teologia ocupa un loc central in orice discutie referitoare la conditia umana, desi cultura noastra seculara cauta sa ocoleasca orice discurs referitor la relatia dintre Dumnezeu si umanitate. Domeniul psihiatriei este cu deosebire vulnerabil la reductionism, posedat fiind de intentia de a-si conferi respectabilitatea dreptului de a se numi „stiinta”, in loc sa se lase prins in jocul tensiunii dintre misterul religios si materialismul stiintific. Faptul ne aminteste de alegerea facuta de Sigmund Freud, care, prin concentrarea asupra dimensiunii sexuale a vietii, a cautat sa-si pastreze cel putin aparenta de„stiintificitate”,in loc sa se lase antrenat in subiectivitatea sinelui relational.

Dispretul cu care oamenii de stiinta traditionalisti privesc astazi caracterul „stiintific” al psihoterapiei se poate extinde maine si asupra unei parti importante din domeniul pe care psihiatria il considera deocamdata stiintific. Informatia vasta pe care Dieter o detine in legatura cu o serie de probleme, cum ar fi dezechilibrele biochimice ale creierului, etichetarile psihiatrice si natura testarii medicamentelor de catre companiile farmaceutice, indica o criza in ascensiune a credibilitatii profesionale. Numeroasele sale trimiteri la istoria psihiatriei se reflecta negativ asupra pedigriului acestei „stiinte”.

Educat in stiinta geneticii, Dieter vorbeste din exteriorul profesiei psihiatrice, dar totusi cu rigoarea si logica stiintifica a stiintei „autentice”, punand la indoiala multe dintre asumptiile profesiei psihiatrice. Asadar, el nu scrie ca un om nemultumit din interior, frustrat de propria sa cariera. Dimpotriva, el abordeaza lucrurile in mod obiectiv, scotand la lumina conflictele de interese, relatia dintre pacient si rentabilitatea activitatii sau chiar dintre demnitatea umana a pacientului si interesele profesionale implicate in actul medical. Este acel gen de dezvaluire care va deschide calea spre scoaterea la lumina a intereselor particulare existente si in alte profesii, pe masura ce asumptiile societale sunt din ce in ce mai adanc examinate in mediul postmodern, dat fiind faptul ca psihanaliza nu mai este un instrument monopolizat de terapie, ci unealta unui scepticism in crestere in societatea noastra.

Totusi, Dieter nu scrie de pe pozitii sceptice, ci ca un credincios crestin. El practica ceea ce predica, participand la activitatea plina de compasiune de ingrijire si vindecare a sufletelor. Slujirea sa este dedicata „slujirii prin rugaciune”, pentru a demonstra puterea Duhului lui Dumnezeu, in Numele lui Isus, de a-l elibera pe omul robit emotional si de a oferi vindecarea relationala unor persoane profund ranite. Asadar, relatarile individuale ale oamenilor pe care el ii iubeste cu dragostea lui Cristos reprezinta o marturie vie a puterii rugaciunii facute in folosul lor. Aceasta este probabil insusirea unica a acestei carti.

Si alti savanti au criticat si mai critica inca aceasta criza a credibilitatii din „stiinta” psihiatriei, pentru ca exista inca din anii 1970 un cor in crestere al celor nemultumiti, atat din surse crestine, cat si seculare. Dieter are insa curajul moral de a afirma, impotriva compromisului multora dintre crestini, ca prezenta lui Isus Cristos in viata multor suferinzi este mai eficienta decat tratamentul medicamentos impersonal, pe care multi au ajuns sa-l indure. Ne aflam in fata unei provocari indraznete, asemanatoare intalnirii dintre David si Goliat, pe care multi o vor respinge fara macar a rasfoi aceasta carte. Eu insa te indemn sa citesti cu mintea deschisa, asa cum am facut si eu; sa citesti si sa decizi tu insuti daca se aude sunetul adevarului in marturiile acestor suferinzi.

G. K. Chesterton a observat ca, daca Lumea nebuna este intoarsa cu susul in jos, atunci singura modalitate de a o vedea corect este sa stai in permanenta cu capul in jos. Dieter intreprinde ceva de felul acesta, pentru a ne ajuta sa ne eliberam de spalarea creierului operata de profesionisti. Miza aflata in joc este cu adevarat mare, si anume, nu mai putin decat viitorul rasei umane. Va ramane demnitatea umana protejata de misterul iubirii lui Dumnezeu fata de noi sau ne vom vinde dreptul nostru religios dobandit prin nastere in schimbul asa-zisului „progres stiintific secular”?

-- James M. Houston, D.Phil.
Director fondator al Regent College si Profesor emerit de teologie la Regent College, Vancouver, BC

Cuprins

Multumiri
Prefata
Introducere

Capitolul unu. Biserica si psihiatria - o alianta confortabila
Capitolul doi. Kathryn: rusine, depresie si medicamente psihiatrice
Capitolul trei. Dezechilibrele biochimice: creier disfunctional sau cercetare defectuoasa?
Capitolul patru. Genetica depresiei, schizofreniei, lacomiei si spiritualitatii
Capitolul cinci. Cosmarul neurologic
Capitolul sase. Jacqueline: tulburare bipolara, depresie si tendinte suicidare
Capitolul sapte. Dezechilibrele relationale: despre vindecarea sufletului
Capitolul opt. Etichetele psihiatrice: stiinta sau inventie?
Capitolul noua. Disparitia sufletului si aparitia sanatatii mintale
Capitolul zece. O critica teologica a psihiatriei
Capitolul unsprezece. Slujirea prin rugaciune si psihiatria: studiu comparativ
Capitolul doisprezece. Concluzie

Anexa
Bibliografie
Index
Despre autor