Emotiile religioase ed. a 2-a

Autor
Jonathan Edwards
50,00 RON
Monedă
niciunul

In paginile acestea, Jonathan Edwards a afirmat pentru totdeauna caracterul launtric si spiritualitatea adevaratei religii. Ea este departe de o rutina mecanica a datoriei, ne asigura el; ea nu este o indatorire rece si atenta. Cei care isi imagineaza ca este ceva sacerdotal si sacramental se inseala mult. Este miscarea spre El, in iubire si viata, a sufletului pe care l-a atins Dumnezeu si in care locuieste Dumnezeu. Este „miscarea unui foc ascuns”, tremurand in piept, incalzind toata inima, consumand zgura pacatelor noastre in flacara lui fierbinte, curatindu-ne, stimulandu-ne si transfigurandu-ne pana cand – minune a minunilor! – ajungem aur ceresc, fin si slefuit.

În stoc
Acțiune
Conectați-vă pentru a câștiga puncte de fidelitate pentru partajare!

Recomanda-ne pe retelele de socializare și acumulezi 1 punct
de fidelitate pentru fiecare recomandare (maxim 5 pe zi).

Cumpara acest produs si acumulezi 50 puncte de fidelitate.
Scrie o recenzie si acumulezi 100 puncte de fidelitate.
Punctele de fidelitate acumulate, pot fi folosite la plata comenzilor tale. Detalii aici.
Afla primul cand este reducere de pret la acest produs. Click pe butonul de clopotel.
Pentru informatii sau alte detalii ne poti contacta si pe chat.

Alexander Smellie: „Da mihi magistrum.” Nu trecea nicio zi, ne spune Ieronim, in care Ciprian din Cartagina sa nu ii porunceasca secretarului sau: „Da-mi maestrul!” Atunci, secretarul scotea vreun tratat al lui Tertulian – Tertulian, cu originalitatea si profunzimea sa, cu gandirea sa comprehensiva si plina de forta, cu speculatiile lui si dialectica sa clara si convingatoare. Oricine vrea sa creasca in harul si cunoasterea Domnului Isus Hristos, oricine vrea sa citeasca drept in propria sa inima si vrea sa afle ce cere Dumnezeu de la el, trebuie sa spuna despre Emotiile religioase: „Da mihi magistrum!” Este un sacrilegiu sa critici o carte care se ridica la asemenea inaltimi si care este atat de plina de intelepciunea care vine de sus.

In paginile acestea, Jonathan Edwards a afirmat pentru totdeauna caracterul launtric si spiritualitatea adevaratei religii. Ea este departe de o rutina mecanica a datoriei, ne asigura el; ea nu este o indatorire rece si atenta. Cei care isi imagineaza ca este ceva sacerdotal si sacramental se inseala mult. Este miscarea spre El, in iubire si viata, a sufletului pe care l-a atins Dumnezeu si in care locuieste Dumnezeu. Este „miscarea unui foc ascuns”, tremurand in piept, incalzind toata inima, consumand zgura pacatelor noastre in flacara lui fierbinte, curatindu-ne, stimulandu-ne si transfigurandu-ne pana cand – minune a minunilor! – ajungem aur ceresc, fin si slefuit. (Alexander Smellie)

Jonathan Edwards: Nu exista nicio intrebare mai importanta pentru omenire si care sa priveasca mai mult interesele oricarui individ, ca aceasta: Care sunt trasaturile distinctive ale celor care se bucura de favorul lui Dumnezeu si care au dreptul la rasplata Lui vesnica? Sau, in alte cuvinte: Care este natura adevaratei religii? si in ce consta semnele distinctive ale virtutii si sfinteniei acceptate de Dumnezeu?

Suntem datori sa ne straduim din toate puterile sa discernem limpede, sa hotaram si sa stabilim o data pentru totdeauna in ce consta adevarata religie. Pana nu vom face acest lucru, marile treziri religioase vor fi de scurta durata; pana nu vom face acest lucru, ne putem astepta la putine lucruri bune din dezbaterile noastre aprinse, in conversatiile si in paginile tiparite, fiindca nu stim clar si limpede pentru ce ar trebui sa ne luptam.

Scopul meu este sa-mi aduc si eu contributia si sa-mi folosesc toata indemanarea (oricat de slaba ar fi ea) in scopul acesta, prin tratatul de fata; trebuie sa fac observatia ca scopul actual este oarecum diferit de scopul celorlalte carti pe care le am publicat, care doreau sa arate semnele distinctive ale lucrarii Duhului lui Dumnezeu, atat in cazul lucrarii Sale obisnuite, cat si al celei mantuitoare; insa acum doresc sa arat natura si semnele operatiunilor harului Duhului lui Dumnezeu, care le deosebesc de toate celelalte lucrari ce implica mintea omului, dar care nu au o natura mantuitoare. Daca voi avea un succes cat de modest, sper ca acesta sa ajute la promovarea intereselor religiei. Fie ca voi reusi sa aduc lumina asupra acestui subiect, fie ca nu, chiar daca incercarea mea va fi criticata in aceste vremuri in care oamenii manifesta un asemenea spirit critic si combativ; nadajduiesc insa in indurarea unui Dumnezeu plin de har, care va accepta sinceritatea stradaniilor mele; nadajduiesc, de asemenea, in buna-credinta si in rugaciunile urmasilor adevarati ai Mielului bland si milos al lui Dumnezeu. (Jonathan Edwards)

Cuprins

Partea I - Despre natura emotiilor si importanta lor in religie
I. Religia adevarata consta, in cea mai mare parte, in emotii sfinte - II. Dovezi ale faptului ca religia adevarata consta in emotii - III. Deductii pe baza acestei doctrine

Partea II - in care se arata semnele care nu reprezinta neaparat o dovada sigura a faptului ca emotiile religioase sunt cu adevarat pline de har, ori nu
I. Faptul ca emotiile religioase sunt foarte puternice nu sunt un semn - II. Efectele mari asupre trupului nu sunt un semn - III. Fluenta si fervoarea nu sunt un semn - IV. Faptul ca emotiile nu sunt produse de noi nu este un semn - V. Faptul ca vin insotite de texte din Scriptura nu este un semn - VI. Faptul ca au o aparenta de dragoste nu este un semn - VII. Faptul ca emotiile religioase sunt de multe feluri nu este un semn - VIII. Bucuriile care apar intr-o anumita ordine nu sunt un semn - IX. Timpul indelungat si zelul depus in indeplinirea indatoririlor nu este un semn - X. Multa lauda adusa lui Dumnezeu nu este un semn - XI. Increderea mare nu este un semn sigur - XII. Marturiile induiosatoare nu sunt un semn

Partea III - in care se arata care sunt semnele distinctive ale emotiilor cu adevarat sfinte si pline de har
I. Emotiile harului sunt produse de o influenta divina - II. Obiectul lor este desavarsirea lucrurilor divine - III. Ele se sprijina pe desavarsirea morala a obiectelor - IV. Ele iau nastere prin iluminare divina - V. Ele sunt insotite de o convingere sigura - VI. Ele sunt insotite de smerenie evanghelica - VII. Ele sunt insotite de schimbarea naturii - VIII. Ele produc si promoveaza un temperament ca al lui Isus - IX. Emotiile harului imblanzesc inima - X. Ele au simetrie si proportii frumoase - XI. Emotiile false isi gasesc multumirea in ele insele - XII. Rodul emotiilor religioase este practica crestina - 1. Practica crestina este dovada cea mai importanta pentru ceilalti - 2. Practica crestina este dovada cea mai importanta pentru noi insine

Fragmente sugestive

Desi religia adevarata mai are si altceva in afara de emotii, totusi, religia adevarata consta atat de mult in emotii, incat nu poate exista fara ele. Cel care nu are emotii religioase se afla intr-o stare de moarte spirituala si e cu totul lipsit de influentele puternice, datatoare de viata si mantuitoare ale Duhului lui Dumnezeu asupra inimii lui. Dupa cum nu exista o religie adevarata acolo unde nu exista decat emotii, la fel, nu exista religie adevarata acolo unde nu exista nicio emotie religioasa.

A dispretui si a critica toate emotiile religioase reprezinta calea de a inchide usa inimii lor in fata oricarei religii adevarate si de a-si ruina sufletele.

Cei care condamna manifestarile intense ale emotiilor in altii e de asteptat sa nu aiba emotii puternice in vietile lor. Si trebuie sa ne gandim ca cei care au emotii religioase putine au, cu siguranta, si putina religie. Iar cei care ii condamna pe altii fiindca au emotii religioase, in timp ce ei nu au asemenea emotii, nu au nicio religie.

Credinta in Hristos care insoteste posesiunea vietii vesnice este pentru oricine „vede pe Fiul, si crede in El”, Ioan 6:40. Adevarata credinta in Hristos este exercitata numai in masura in care „privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului” si „facem sa straluceasca lumina cunostintei slavei lui Dumnezeu pe fata lui Isus Hristos”, 2 Corinteni 3:18 si 4:6. Cei in a caror minte nu straluceste „lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”, nu cred, 2 Corinteni 4:4. Credinta neinsotita de lumina spirituala nu este credinta copiilor luminii si ai zilei, ci e increderea falsa a copiilor intunericului. De aceea, a-i indemna si a-i grabi pe oameni sa creada, fara lumina sau vedere spirituala, inseamna a-l ajuta mult pe printului intunericului in inselatoriile lui.

Cei care insista asupra faptului ca oamenii trebuie sa traiasca prin credinta, cand nu au parte de nicio experienta si se afla intr-o stare foarte rea, au si notiuni foarte absurde referitoare la credinta. Prin credinta ei inteleg incredintarea lor ca se afla intr-o stare buna. Astfel, ei considera ca este un pacat ingrozitor sa se indoiasca de starea lor, oricare ar fi ea, si orice lucruri rele ar face, fiindca aceasta indoiala reprezinta pentru ei pacatul cel mare si hidos al necredintei; dupa ei, cel mai bun om si cel care Il onoreaza cel mai mult pe Dumnezeu este acela care isi mentine speranta cu privire la starea lui buna, cu cea mai mare incredere si neclintire, atunci cand are parte de cea mai putina lumina sau experienta; aceasta inseamna a afirma ca atunci cand se afla in cele mai rele si mai pacatoase stari sau cai, sunt cel mai bine; caci pentru ei e evident ca acesta e un semn ca sunt tari in credinta, dand slava lui Dumnezeu si crezand in nadejde impotriva oricarei nadejdi.

Nu putem declara ca anumiti oameni s-au lepadat de Hristos si traiesc pe baza experientelor manifestarii harului numai din cauza ca si le insusesc si le folosesc ca pe niste dovezi ale harului; fiindca nu au alte dovezi pe care le-ar putea folosi. Dar putem afirma ca oamenii traiesc pe baza experientelor lor atunci cand fac din acestea o neprihanire proprie si, in loc sa priveasca la slava lui Dumnezeu si la maretia lui Hristos, isi intorc ochii spre ei insisi, concentrandu-si mintea asupra propriilor realizari si experiente inalte, si asupra lucrurilor marete pe care le-au infruntat, atunci cand sunt stralucitori si frumosi in propriii ochii. Dupa parerea lor, ei sunt bogati si nu duc lipsa de nimic, si cred ca Dumnezeu ii admira, asa cum se admira ei insisi: aceasta inseamna a trai pe baza experientelor, si nu prin Hristos, si in ochii lui Dumnezeu acest lucru este mai teribil decat imoralitatea celor care nu au nicio pretentie ca sunt credinciosi.

De obicei, cei care se grabesc sa eticheteze starea altor persoane, laudandu-se cu talentul lor extraordinar de discernamant si deosebire in aceste probleme importante, de parca totul ar fi limpede si clar pentru ei, sunt niste judecatori slabi si niste sfatuitori primejdiosi. Ei tradeaza unul din urmatoarele trei lucruri: ori faptul ca au prea putina experienta; ori ca sunt persoane cu o judecata slaba; ori ca au o masura mare de mandrie si incredere in sine, insotite de ignoranta in ceea ce priveste propria persoana. Oamenii intelepti si experimentati vor proceda cu multa precautie in asemenea cazuri.

Si cata inaltare de sine si aroganta dovedesc sarmanii muritori ignoranti, atunci cand pretind ca pot stabili si sti cu certitudine cine este cu adevarat sincer si neprihanit inaintea lui Dumnezeu, si cine nu este!

Bucuria ipocritilor are in vedere propria persoana; de aici urmeaza ca, in bucuriile si in sentimentele lor inaltatoare, ei tind sa priveasca mereu doar la ei insisi. Dupa ce au primit ceea ce ei numesc descoperiri sau experiente spirituale, mintea lor este fascinata de acestea, admirandu-si experientele. Lucrul de care sunt fascinati si inaltati in principal nu este slava lui Dumnezeu sau frumusetea lui Hristos, ci frumusetea experientelor lor. Ei se gandesc mereu in ei insisi: ce experienta minunata e aceasta! Ce descoperire mareata e aceasta! De ce lucruri minunate am parte! Astfel, ei aseaza experientele lor in locul lui Hristos si a frumusetii si plinatatii Sale. In loc sa se bucure in Isus Hristos, ei se bucura de experientele lor admirabile; in loc sa-si hraneasca sufletele cu lucruri exterioare lor, si anume cu placerea dulce si atractiva a lucrurilor prezentate in Evanghelie, ochii lor se intorc de la lucrurile acestea, sau le vad ca fiind doar cararui secundare. Dar obiectul contemplarii lor este propria experienta; ei isi hranesc sufletul cu un principiu egoist, privindu-si propriile descoperiri. Ei gasesc mai multe mangaieri in descoperirile de care au parte decat in Hristos cel revelat, care este obiectul real al experientelor crestinilor; dar acestia folosesc experientele ca pe niste semne pe care se bazeaza ca dovada ca se afla intr-o stare buna, lucru pe care unii il numesc a trai pe baza experientelor; cu toate ca e foarte evident ca unii dintre ei, care fac astfel, sunt cei mai notorii in a trai pe baza experientelor, potrivit notiunii corecte despre aceasta.

Sunt multi care spun mereu ca sunt pacatosi, dar care asteapta sa fie priviti ca niste sfinti renumiti si straluciti de catre altii, crezand ca li se cuvine; si e periculos sa sustii contrariul sau sa te porti cu ei altfel decat cu cei mai buni dintre crestini. Sunt multi care se plang de inimile lor rele, de falimentele si nevrednicia lor, care vorbesc de parca s-ar considera cei mai din urma dintre sfinti; insa, daca un pastor le-ar spune aceleasi lucru in mod serios, in particular, si ar da de inteles ca se teme ca sunt niste crestini nevrednici si slabi, crezand ca are motive serioase sa se gandeasca la lipsa lor de rod spiritual, la nevrednicia si falimentul lor, in comparatie cu altii, aceasta ar fi mai mult decat pot ei sa inghita; s-ar considera foarte insultati si ar fi in pericol sa cultive resentimente fata de un asemenea lucrator.

Exista o pretinsa smerenie, o pretinsa moarte fata de Lege si golire de sine, care este unul din cele mai marete si mai laudate lucruri din lume. Sunt unii care se lauda mereu ca au experimentat o lucrare amanuntita a Legii in inimile lor si ca nu se mai bazeaza pe fapte bune pentru mantuire; insa convertirea lor miroase mai mult a duh de indreptatire de sine decat tot ce am avut oportunitatea sa observ vreodata. Iar unii din cei care se cred goliti de sine si care sunt increzatori ca s-au smerit pana in tarana, sunt plini pana la refuz de gloria propriei smerenii si inaltati pana la cer de opinia inalta a propriei umiliri. Smerenia lor este o smerenie mandra, centrata pe sine, increzatoare, de parada, galagioasa, ingamfata. Se pare ca sta in natura mandriei spirituale sa-i faca pe oameni mandri si ostentativi cu privire la umilinta lor. Acest lucru apare la primul nascut al mandriei printre fiii oamenilor, care se numeste „Sfintia sa”, si anume „omul faradelegii”, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau e vrednic de inchinare; el se numeste „robul robilor”; si, ca sa se dea in spectacol cu umilinta lui, spala picioarele unui mare numar de saraci la intrarea sa in functie.

Cu totul altceva inseamna sa te golesti de sine si sa fii sarac in duh si cu inima zdrobita; acest lucru are cu totul alte efecte decat si le imagineaza multi. E uimitor sa vezi cat de multi sunt inselati cu privire la ei insisi in aceasta privinta, imaginandu-si ca sunt foarte smeriti in timp ce ei sunt cei mai mandri, cand purtarea lor este nespus de trufasa. In niciun alt lucru nu se vede atat de clar inselaciunea din inima omului ca in aceasta mandrie spirituala si in neprihanirea de sine. Subtilitatea lui Satan apare in toata stralucirea ei in aceasta manipulare a persoanelor care sufera de acest pacat. Si poate ca un motiv al acesteia este faptul ca aici are cea mai mare experienta; el stie cum sa se ajunga la aceasta; el e familiarizat cu izvoarele ei secrete: a fost pacatul lui. Experienta ofera un avantaj mare in conducerea sufletelor, spre bine sau spre rau.

Adevarata religie ii predispune pe oameni sa caute sa fie mult timp singuri in locuri retrase, pentru meditatie sfanta si rugaciune.

Dupa cum Iosif nu a vrut sa se faca cunoscut fratilor sai care l-au vandut, pana cand Beniamin, copilul preaiubit al familiei, cel de care s-a despartit cel mai greu, nu a fost adus; nici Hristos nu Isi va revela dragostea fata de noi pana nu ne despartim de cele mai dragi pofte si pana nu ajungem sa indeplinim cele mai dificile indatoriri si cele care ne inspira cea mai mare aversiune.

Evlavia nu consta intr-o inima care intentioneaza sa faca voia lui Dumnezeu, ci intr-o inima care o face.

Oamenii care traiesc tot timpul in pacat, dar care se magulesc singuri declarand ca vor merge in cer sau asteptand sa fie primiti ca niste persoane cu o viata si o practica sfanta, se comporta de parca si-ar bate joc de Judecatorul lor.

Mai multe informații
ISBN 9786068895819
Editura Perla Suferintei
Data aparitiei 13 mar. 2023
Numar de pagini 445
Tip coperta softcover
Autor Jonathan Edwards
Dimensiune [mm] 147x210
Limba romana
Scrie o recenzie
Doar utilizatorii înregistrați pot scrie recenzii. Te rugăm conectează-te sau Creează-ți cont

Attachments

Gol