Exegeza Vechiului Testament. Un manual pentru studenti si pastori.

Descriere

Exegeza Vechiului Testament isi propune sa prezinte in mod metodic pasii care trebuie parcursi pentru exegetarea unui text. Acestia includ analiza lexicala, istorica, teologica a genului literar si critica textuala prin care exegetul este obligat sa efectueze o cercetare temeinica si amanuntita. Combatand implicit predicarea si invatarea Bibliei la nivel superficial, redusa la o simpla expunere a unei pozitii asumate fara o baza solida si pornind de la preferinte personale si prejudecati mostenite, lucrarea de fata aduce o corectie binevenita prin insistenta pe care o pune pe studiul aprofundat, serios, si cercetarea necesare in proclamarea Cuvantului. Aplicarea pasilor prezentati in carte in exegeza diverselor pasaje din Vechiul Testament il va ajuta pe studentul diligent sa progreseze mai mult in citeva luni de studiu serios al pasajelor selectate decit in ani intregi de studii dezorganizate si fara obiective clare. Cu ajutorul ei, exegetul va fi echipat sa poata oferi o critica inteligenta si eficace a mesajelor expozitive, cartilor sau articolelor care esueaza in demersul aprofundarii adecvate a textului scriptural. 
Adresata cu precadere segmentului academic — indeosebi pastorilor si studentilor la seminariile si institutele teologice, cititorului interesat de redactarea unei lucrari sau a unei predici expozitive, Exegeza Vechiului Testament se va dovedi nu doar utila, ci chiar indispensabila si nespecialistului dornic sa studieze mai eficace Biblia, pentru a o intelege si aplica mai bine la propria viata. Reeditarea ei succesiva si recomandarile elogioase de care se bucura in lumea academica nu fac decit sa confirme locul gol de pe piata, in acest domeniu, pe care lucrarea lui Douglas Stuart reuseste sa-l completeze cu succes. 

Dr. Douglas Stuart este profesor de Vechiul Testament la Seminarul Teologic Gordon-Conwell din South Hamilton, SUA, unde preda de peste douazeci si opt de ani. Absolvent magna cum laude al Harvard College, isi da doctoratul in limbile si literatura Orientului Mijlociu la Universitatea Harvard, in 1971. Autor a unsprezece carti, dr. Stuart este cunoscut cititorilor nostri datorita popularei lucrari Biblia ca literatura, al carei coautor este. Locuieste in Boxford, Massachusetts, impreuna cu sotia sa, Gayle, si cinci dintre cei opt copii ai lor. 

Prefata 

Acei citiva studenti si pastori care stapinesc mai multe limbi vechi si moderne, care citesc cu regularitate literatura de specialitate si care au dobindit deja incredere in propriile deprinderi exegetice cu siguranta ca nu au nevoie de acest manual. El a fost scris pentru cei care nu pot citi un psalm in ebraica la prima vedere, care nu sint siguri ce inseamna Vetus Testamentum si la ce se refera (cuvintele inseamna "Vechiul Testament" in latina si reprezinta numele unei importance reviste de teologie). Manualul se adreseaza, asadar, celor care nu au nici cea mai vaga idee despre ce este un homoioteleuton (termenul inseamna "final similar" si este un factor de care trebuie sa se tinta seama in elucidarea anumitor probleme textuale). El vizeaza vasta majoritate a studentilor de la seminar si a pastorilor si rezulta din convingerea ca nici cei mai inteligenti oameni nu pot intelege proceduri si concepte care nu le sint explicate cumva si ca nu este nici o rusine in a cauta aceste explicatii, in ciuda faptului ca cei mai multi profesori de seminar nu se grabesc sa le ofere. Exegeza VT se caracterizeaza prin proceduri si concepte normative, iar acestea pot fi predate oricui este dispus sa le invete. Este dureros ca atit de putini studenti de seminar se simt cu adevarat in stare sa intreprinda exegeza unui text din VT - iar cei mai multi pastori, dupa toate aparentele, nici nu se obosesc sa mai incerce. 
Mi-am propus, asadar, sa alcatuiesc un ghid etapizat pentru exegeza VT, evitind tehnicismul in favoarea simplitatii, dar fara a cadea in simplism, in asa fel incit el sa explice nu doar procedurile, ci si scopurile exegezei si sa slujeasca drept manual de referinta atunci cind studentul sau pastorul efectueaza exegeza propriu-zisa. 
Abordarea mea exegetica pleaca de la citeva tendinte personale constiente, pentru care nu consider ca este necesar sa ofer justificari. Cea mai controversata este, probabil, insistenta mea asupra ideii ca exegeza ar trebui sa includa linii directoare pentru aplicatiile extrase din pasajul studiat. Exegeza constituie un demers prin excelenta teologic, iar o teologia care nu-si gaseste aplicatii in vietile celor care alcatuiesc poporul lui Dumnezeu ramine sterila. Din acest motiv, am neglijat in mod deliberat citeva tehnici critice (de ex., structuralismul, critica redactarii), care, desi fascinante pentru cercetator, se dovedesc prea putin rodnice teologic, avind, in ultima instanta, o valoare omiletica neglijabila, indiferent cit de mult i-ar indispune aceasta judecata de valoare pe unii cercetatori. Am incercat sa mentin un echilibru just intre tehnicile sincronice si cele diacronice (tehnicile referitoare la text in forma lui actuala, respectiv, cele care vizeaza istoria evolutiilor care au dus la textul in forma lui prezenta), dar numai in masura in care ele promit un beneficiu teologic de ordin practic. Scopul exegezei este predicarea si transmiterea invataturii in biserica. Studentii de seminar si pastorii stiu aceasta din instinct si asteapta, pe buna dreptate, ca exegeza sau studiile biblice, in general, sa-si dovedeasca relevanta. 
Acest ghid introductiv pleaca de la premisa ca foarte putini studenti si pastori au acces la lucrari teologice in alte limbi decit engleza. La ce bun, atunci, sa pretindem ca au? Indicatiile bibliografice din capitolul 4 se limiteaza deci, pe cit posibil, la lucrarile de limba engleza. 
O trasatura aparte a acestei carti o constituie capitolul 3, care prezinta demersul exegetic intr-o forma abreviata, tinind cont de constringerile temporale, special pentru pastori. Studentii de seminar invata, cel putin in principiu, sa elaboreze o lucrare exegetica semestriala, in urma a zeci de ore de cercetare sj redactare. Dar nimeni nu-i invata cum sa transfere aceasta pricepere in predicarea saptaminala, unde au, probabil, la dispozitie doar patru sau cinci ore pentru exegeza prealabila predicii. O astfel de exegeza poate fi facuta in mod responsabil, chiar daca nu si exhaustiv, in citeva ore. Pastorii ar trebui sa dobindeasca insa mai intii o perspectiva de ansamblu asupra ghidului din capitolul 1. Capitolul 3 reprezinta o condensare si o esentializare a acelorasi informatii, cu un accent special asupra elementelor de interes omiletic. 
Cei care aspira sa devina exegeti ai VT, dar nu stiu ebraica, ar trebui totusi sa poata face uz cu folos de informatiile care le sint oferite aici - insa nu se poate nega ca niste cunostinte minime de ebraica sint un avantaj pretios pentru studenti si pastori deopotriva. Am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a-i incuraja pe cei cu firave cunostinte de ebraica sa le foloseasca oricum. Materialele auxiliare prezentate in capitolul 4 pot sa-i ajute mult mai mult sa depaseasca dezavantajele, mai ales daca este vorba de concordantele electronice, care ofera, la o simpla apasare de buton, o gama intreaga de resurse ebraice-engleze, a caror gasire era altadata mult mai greoaie. Intr-adevar, pastorul care se foloseste cu sirguinta de limbile biblice in pregatirea predicilor, indiferent cit de ruginite se dovedesc la inceput cunostintele sale, nu va putea sa nu dobindeasca o buna stapinire a limbii, in timp. Sper ca acest manual sa fie, pentru multi, o motivatie de a pasi pe acest drum. 
Pentru a treia editie, am adaugat citeva explicatii noi, am adaugat, am sters sau am modificat sute de propozitii, am inclus zeci de titluri noi ale unor lucrari de referinta, am actualizat listele bibliografice, deoarece multe lucrari au fost revizuite intre timp, si am incercat sa ofer si alte imbunatatiri, pe tot parcursul lucrarii. Prin urmare, aceasta editie a fost substantial revizuita si extinsa. Le sint profund recunoscator studentilor mei, Wendy Wilcox Glidden si Filip Vukosavovic, pentru numeroasele sugestii, pe care le-am inclus in aceasta noua editie. Este o bucurie sa lucrez cu studentii care iubesc cartile si invatatura si care vor ca si altii sa le impartaseasca incintarea. 
Ampla raspandire a celor doua editii anterioare, inclusiv traducerea lor in diverse limbi, mi-a adus un profund sentiment de multumire si constituie dovada setei permanente dupa o predicare si o invatatura intemeiate corect si increzator pe Scriptura. 

Autorul 

Cuprins 

Abrevieri 
Prefata 
Structura analitica a cuprinsului 
Introducere 
I. Ghid pentru o exegeza completa 
II. Exegeza si textul originar 
III. Scurt ghid pentru exegeza prealabila predicii 
IV. Resurse si instrumente necesare in exegeza 
Glosar de termeni exegetici pentru VT 
Cele mai frecvente erori hermeneutice 
Indice de autori 
Indice de referinte biblice

Ultimele Recenzii

Nu este nici o recenzie la aceasta carte. Ai putea fi primul care adauga o recenzie!

Scrie recenzia ta

Exegeza Vechiului Testament. Un manual pentru studenti si pastori.

Exegeza Vechiului Testament. Un manual pentru studenti si pastori.
  • Apasa pe stea pentru a da o nota.
  • Apasa pe stea pentru a da o nota.
  • Apasa pe stea pentru a da o nota.
Close
Share si aduna puncte de fidelitate

Logheaza-te la Contul tau pentru a aduna mai multe puncte de fidelitate atunci cand promovezi acest site pe retelele tale favorite de socializare.

Exegeza Vechiului Testament. Un manual pentru studenti si pastori.

Exegeza Vechiului Testament isi propune sa prezinte in mod metodic pasii care trebuie parcursi pentru exegetarea unui text. Acestia includ analiza lexicala, istorica, teologica a genului literar si critica textuala prin care exegetul este obligat sa efectueze o cercetare temeinica si amanuntita. Combatand implicit predicarea si invatarea Bibliei la nivel superficial, lucrarea de fata aduce o corectie binevenita prin insistenta pe care o pune pe studiul aprofundat, serios, si cercetarea necesare in proclamarea Cuvantului.

Pret: 60,00 Lei

Special Price 45,00 Lei

Valabilitate: Nu se află în stoc

Pret: 60,00 Lei

Special Price 45,00 Lei

ISBN:
978-973-9212-83-2
Editura:
Logos
Data aparitiei:
Numar de pagini:
240
Tip coperta:
hardcover
Autor:
Dimensiune [mm]:
165x235
Rasfoieste cartea:
Preview
Limba:
Nu