Doua noi carti semnate Dan Tomulet

Doua noi carti semnate Dan Tomulet

Libraria Scriptum organizeaza o intalnire cu autorul Dan Tomulet, in cadrul careia vor fi lansate doua titluri: „Inteleptul cetatii” si „Umbrele modernitatii”

Invitati: Dan Tomulet - autor si Teofil Stanciu - prezentator
Dan Tomulet este doctor in Filosofie. A fost asistent universitar, in cadrul Universitatii „Avram Iancu”, din Cluj-Napoca. Ulterior a predat, in Statele Unite, la University of Dallas, Irving, Texas, unde si-a obtinut masteratul si doctoratul in filosofie.

Inteleptul cetatii - aduce in atentie inteleptul si intelepciunea:

 „Inteleptul si intelepciunea nu s-au bucurat niciodata de primiri excesiv de calduroase din partea societatilor umane. Reprezentantii Sofiei a constituit mereu o provocare si un deranj, pentru fapturile lipsite de coloana vertebrala a spiritului, fapturi care nu sunt niciodata putine la numar.

Inteleptii au fost si raman in continuare niste oameni incomozi, care, chiar atunci cand fac
dovada umilintei, pastreaza totusi aparenta arogantei. Pentru ca inteleptul vede mai mult si mai clar, el este adesea perceput ca un ingamfat de catre cei care nu dispun de acuitatea privirii lui; si aceasta cu atat mai mult cu cat adevaratele viziuni sunt greu transmisibile. Imposibilitatea de a explica nevazatorului ce inseamna sa vezi si ce anume se vede face, asadar, parte din frustrarea vietii de intelept, incercarile de felul acesta producand adesea tensiuni generatoare de marginalizari, batjocuri si, uneori, chiar condamnari la moarte.”

 

In Umbrele modernitatii se noteaza:

„Suficient se va fi vorbit despre ele [umbrele modernitatii], abia atunci cand se vor naste atitudini si se vor lua masuri impotriva lor. Prea de multe ori filosofii isi imagineaza ca, daca au discutat intre ei despre un anumit lucru, si-au facut datoria.

O astfel de atitudine nu face insa decat sa tradeze o neintelegere, din partea lor, a functiei sociale pe care trebuie sa o indeplineasca.”