Comentariu la Isaia. Omilii la Ozia

Cartea Profetului Isaia este considerata scrierea vechitestamentara cea mai iubita, apreciata si cel mai frecvent citata, atat in Noul Testament, cat si in operele Sfintilor Parinti. Fericitul Ieronim spunea, in prologul comentariului sau, ca Isaia este mai degraba evanghelist si apostol decat profet, intrucat nici o alta scriere profetica nu propovaduieste limpede atat de multe taine despre Hristos si despre Biserica precum aceasta carte: activitatea Sf. Ioan Botezatorul, nasterea Domnului din Fecioara, minunile Sale, patimile, moartea si Invierea Sa, precum si chemarea neamurilor la credinta in Mantuitorul.

Comentariul la Isaia se deosebeste de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfantului Ioan Gura de Aur prin faptul ca nu este scris in forma omiletica, ci ca o analiza sistematica, verset cu verset a textului. Printre putinele scrieri exegetice care mai exista in aceasta forma s-ar mai putea mentiona: Comentariu la Iov, recent tradus in limba romana, si Comentariu la Epistola catre Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fara digresiuni morale, fara introduceri sau formule trinitare finale, fara atentionari directe adresate publicului, fara nimic ce tine de stilul oral, omiletic.

Comentariul Sfantului Ioan Gura de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi-testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trasaturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea si logica ideilor sustinute, cursivitatea, eleganta si frumusetea stilului, discernamantul, prudenta si dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospatul duhovnicesc al cititorilor sai, maturitatea si inaltimea duhovniceasca a invataturilor, care sunt la fel de vii si de miscatoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile.

Traducerea textului de fata a fost efectuata dupa editia critica Sources Chrétiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaie, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983.

Omiliile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la inceputul capitolului al 6-lea din profetia lui Isaia, in special Is. 6, 1-3, pe care o regasim talcuita si in comentariul Sfantului Ioan Gura de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparand cele doua texte, se pot sesiza numeroase asemanari intre ele in ce priveste continutul si invataturile pe care le marturiseste Sfantul, precum si deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte.

Problemele dogmatice, dezbatute pe larg in comentariu, sunt sugerate doar in treacat in omilii. Astfel, daca in comentariu Sfantul demonstreaza limpede, cu numeroase argumente scripturistice, ca in capitolul al saselea Profetul Isaia a vazut doar ceea ce se putea vedea prin pogoramant, nicidecum insasi firea lui Dumnezeu – care nu poate fi cunoscuta deplin nici de oameni nici de ingeri –, in omilie se limiteaza doar la a indeamna pe credinciosi sa nu fie curiosi cu privire la modul in care Profetul Isaia spune ca L-a vazut pe Domnul. In comentariu, Sfantul identifica lamurit „tronul”, „sederea” lui Dumnezeu, pozitia serafimilor ca antropomorfisme cu semnificatie simbolica, pe cand in omilii abia mentioneaza ca nu trebuie sa socotim ca acele puteri netrupesti ar arata in realitate cu picioare si aripi cum le descrie profetul. In comentariu, tripla invocare a sfinteniei lui Dumnezeu de catre serafimi este explicata in sens trinitar, pe cand in omilii accentul cade pe faptul ca de la venirea Mantuitorului au fost invredniciti si oamenii sa cante acest imn al sfintilor ingeri care stau mereu in preajma tronului lui Dumnezeu, si ca este necesar ca inaintea jertfelnicului sa ne asemanam in traire si evlavie cu serafimii. Comentariul analizeaza textul scripturistic inclusiv din punct de vedere filologic: de ce sunt utilizate anumite timpuri verbale, ce semnifica in limba ebraica anumiti termeni sau nume mai relevante, pe cand in omilii Sfantul se straduieste sa nu aglomereze memoria ascultatorilor cu prea multe date istorice sau stiintifice, cautand sa faca discursul cat mai captivant prin jocul de imagini surprinse, indemnuri morale si un limbaj cat mai pe inteles omului simplu. In comentariu, Sfantul Ioan evita talcuirea alegorica a carbunelui de pe jertfelnic precum si a altor numeroase alegorii, cel mult mentionandu-le ca pe lucruri binecunoscute ascultatorilor de la alti talcuitori, cu care este sau nu de acord, insistand mai ales pe intelegerea literar-istorica a textului, pe cand in omilii pune accent chiar pe semnificatia tipologica si liturgica a tronului, a jertfelnicului, a carbunelui de pe jertfelnic, indemnand credinciosii sa se pregateasca pentru apropierea de Sfintele Taine cu tot atata teama si bucurie pe cat au vazut, cu ajutorul Profetului Isaia, ca au si serafimii.