Strada pelerinului

 In aceasta carte veti citi povestea unui copil pricajit, neingrijit, in care lipsurile au lasat urme adanci, imbracat cu niste haine murdare si zdrentuite, care de-abia ii acopereau trupul. Copilul arata ca o mica sperietoare si era intruchiparea saraciei atat de neplacute la vedere; cu toate acestea, in ciuda chipului sau slutit, infatisarea lui, avea o expresie blanda si inocenta, foarte diferita de aspectul imbatranit si vicios al celor mai multi cersetori. Ochii sai albastri erau luminosi si sinceri, iar parul saten ii cadea in jurul fetei care rareori se intampla sa nu starneasca mila celor de la care indraznea sa cerseasca atunci cand se asigura ca nu era prin preajma vreun politist care sa-l vada; si invatase deja sa arunce o privire melancolica trecatorilor, care sa inspire mila. Dar in acea dimineata ploioasa, cu care incepe povestirea acestei carti, el era prea preocupat de altceva pentru a-si mai putea folosi abilitatea lui slaba de a cersi si, chiar daca picioarele desculte ii erau cufundate pana la glezne in noroi, iar ploaia patrunsese pana la piele prin hainele-i zdrentuite, si-a continuat drumul cu pasi hotarati si grabiti, pana cand a ajuns in fata uneia dintre cladirile principale din marele oras. Era tribunalul orasului. Trebuia sa vina in ajutorul fratelui sau. De aici incolo avea sa treaca printr-o serie de intamplari si circumstante care au condus la aducerea lui la credinta in Dumnezeu.