Inradacinarea

„In timpul Ocupatiei, Londra i-a cerut lui Simone Weil un raport privind posibilitatile de redresare a Frantei. Simone Weil a scris textul publicat astazi cu titlul Inradacinarea, care este totodata raportul cerut si una dintre cartile cele mai lucide, mai elevate, mai frumoase din cite s-au scris de foarte multa vreme incoace despre civilizatia noastra. Dupa citeva definitii esentiale ale nevoilor sufletului (omul nu se hraneste numai cu piine): ordinea, libertatea, supunerea, responsabilitatea, egalitatea, onoarea etc., Simone Weil, sub titlul «Dezradacinarea», intreprinde cea mai fina, cea mai riguroasa si cea mai aspra critica a modurilor noastre de a gindi, de a judeca si de a ne comporta, iar apoi, sub titlul «Inradacinarea», ne dezvaluie secretul care poate redresa Franta. Cuvintul «inradacinare» arata care este acest secret: o intoarcere la traditie. Nu la traditie asa cum este inteleasa in anumite medii politice si in jalnicele noastre manuale de istorie, ci la traditia gindirii juste, a vederii juste. Cartea aceasta austera, de un curaj uneori iesit din comun, nemiloasa si, in acelasi timp, admirabil cumpanita, de un crestinism autentic si foarte pur, este o lectie adeseori amara, dar de o rara inaltime a gindirii.” (Albert Camus, Bulletin de la NRF, iunie 1949)

Simone Weil s-a nascut la Paris in anul 1909 dintr-o familie de intelectuali evrei din clasa medie. A studiat la Liceul Henri al IV-lea, unde l-a avut ca profesor pe Alain Emile Chartier. Si-a continuat studiile intre anii 1928-1931 la Ecolé Normale Superieure, unde a fost remarcata, alaturi de Simone de Beauvoir, ca o femeie de o rara inteligenta. A parcurs un drum intelectual sinuos, fiind initial o infocata activista de stanga - era numita chiar "fecioara rosie" - (a lucrat ca muncitoare la Uzinele Renault, a participat la grevele muncitoresti din 1933), ca, mai tarziu, sa se apropie de mistica crestina, fara a deveni insa o crestina "de drept". Ceea ce a ramas ca o constanta in sufletul ei a fost apropierea fata de cei nenorociti si marginalizati. "Ori de cate ori ma gandesc la crucificarea lui Hristos, savarsesc pacatul invidiei“, avea sa scrie mai tarziu in caietele sale filosofice. A murit prematur la varsta de numai 34 ani, in sanatoriul din Ashford, Marea Britanie, unde era tratata de tuberculoza. Moartea sa a marcat mult intelectualitatea timpului sau (Andre Gide, Albert Camus, la noi Nicolae Steinhardt). Albert Camus avea sa afirme ca o noua Europa postbelica va trebui sa tina cont de exigentele gandirii sale. (referinta: McLellan, David (1990). Utopian Pessimist: The Life and Thought of Simone Weil. Poseidon Press.)