Triumful Crucii

 Triumful Crucii va va duce intr-o calatorie de neuitat in istoria Israelului. Incepand cu saptesprezece ani dupa rastignirea si invierea Domnului Isus Christos, drama culmineaza cu evenimentul devastator al distrugerii Ierusalimului. Unsprezece mii de oameni si-au pierdut viata in timpul asediului si o suta de mii au fost luati prizonieri. Evreii l-au asteptat pe Mesia sa se instaleze la Ierusalim, pe tronul unei imparatii pamantesti de unde sa apere interesele lor firesti. Au fost dezamagiti si n-au reusit sa inteleaga ca Christos domneste mai presus de orice stapanire, de orice putere si de orice nume din veacul acesta si din cel viitor. Care sunt asteptarile noastre cu privire la a doua venire a lui Christos? Sunt asemanatoare cu ale evreilor de odinioara sau ne pregatim cu adevarat pentru cel mai glorios eveniment din istoria omenirii, care pentru multi va fi mai tragic decat cel de atunci? *** Ca si Titus – un camarad al crucii si Stefan – un soldat al crucii, Triumful Crucii prezinta istoria extraordinara a perioadei imediat urmatoare rastignirii Domnului Isus, culminand cu evenimentul groaznic al distrugerii Ierusalimului. In mijlocul necazului si urgiei, in vietile celor care L-au recunoscut pe Christos ca adevaratul Mesia, speranta si fericirea inving groaza si frica, aducandu-le lumina si bucurie in inima.

 Triumful crucii portretizeaza cu maiestrie evenimentele tulburatoare care au dus la distrugerea templului din Ierusalim. Evreii credinciosi se agata de jertfele impovaratoare si de traditiile legii – in ciuda ipocriziei care domneste intre cei mari – intr-o zadarnica incercare de a dobandi curatarea si iertarea sufletelor lor pustii. Persecutia romanilor a ajuns la apogeu sub mana puternica a lui Nero. Coruptia domneste pretutindeni. Totusi, in mijlocul tumultului si distrugerii, o mana de credinciosi striga despre adevaratul Mesia: „Mormantul nu L-a putut inchide; El traieste azi si in veci!” Pentru Fineas, un tanar nazireu hotarat sa afle adevarul, zilele acestea sunt vremuri de tulburare. Legea ii conduce fiecare moment al vietii, umplandu-i mintea cu nesfarsite porunci de „sa…” si „sa nu…”, fiindca intr-o zi va locui in templu. Oare evenimentele acestea ingrozitoare care scutura lumea ii vor inchide ochii fata de prezenta iubitoare a Celui care ne poarta poverile?

  „SINGURUL FIU AL MAMEI SALE” In anul in care se nascuse el, in satul de munte Aftha, se implinisera saptesprezece ani de la moartea lui Isus, tamplarul din Galilea, numit si Christos de unii iudei care ii urmau invataturile; intre timp, Isus murise si din mintea multora din cei care Il vazusera si Il auzisera vorbind. Cu multe luni inainte ca baietelul sa deschida ochii intr-o zi cenusie de iarna, tatal lui ii inchisese pentru totdeauna. Il asezasera, cu trupul infasurat in valuri de in, intr-un mormant ingust, sapat in stanca. Tanara lui vaduva traia singura intr-o casuta din partea cealalta a vaii. Din prag, se vedea piatra care inchidea usa mormantului. In zilele acelea se gandea ca, daca ar locui si ea in casa cealalta – de pe a carei usa nu mai iesea nimeni – ar fi fost multumita, linistita si netulburata. Mai tarziu, isi aminti de copil. Privindu-l pentru prima data pe micul orfan, spuse: - Se va numi Fineas. Prima amintire a copilului era fata mamei lui, intunecata de durere dar stralucind de iubire, frumoasa ca seninul dupa furtuna. Privind fata aceasta, pe care iubirea si durerea se amestecau atat de bine, gandurile cresteau odata cu el. Dupa un timp, incepu sa inteleaga cuvintele pe care ea i le spunea, dar nu se grabi sa vorbeasca si el. Se facuse baietel mare, cu bucle negre si fetisoara maslinie, si umbla de-a busilea prin casa si prin gradina, dar pastra mereu o tacere incapatanata. Vecinii nu intarziara sa observe asta. - Copilul este stapanit de un demon mut, sopteau ei, si se dadeau la o parte atunci cand vaduva venea la fantana, cu copilul pe umeri sau agatat de poalele rochiei. Rahela, infasurata in valurile intunecate ale durerii, nu le vedea privirile si nu le auzea soaptele, raspunzand cu buze nepasatoare la salutul rece cu care ei o intampinau „pace voua”. Era straina in Aftha; ramasa vaduva la o luna de la nunta, se simtea inca si mai straina. Firea ei generoasa si vesela, tumultoasa ca un rau argintiu de bucurie, se cufundase intr-o tacere intunecata, ca sa izvorasca intr-o singura fantana. Traia numai pentru copilul ei. Fineas intelese asta inainte de a vorbi. Intelese si faptul ca el nu era asemeni celorlalti copiii, care radeau si plangeau cu zgomot, jucandu-se si ciorovaindu-se pe ulitele prafuite. Desi el nu plangea si nu radea decat arareori, era mereu fericit. Gradina, cu terasele ei imbracate in verdele de smarald al maslinilor, crangul umbros de aluni si oleandri, care invaluia casuta intr-un cocon de frunze si flori inmiresmate, paraul care sopotea cristalin printre pietrele albe, liliacul pitic care isi daruia parfumul zorilor si inserarii, porumbeii care pluteau pe cerul amiezii ca niste norisori albi, ciripitul pasarilor care intampinau noua zi, pacea aurie a serilor de purpura, toate acestea si multe altele, schimbandu-se din minune in minune odata cu anotimpurile, transformau lumea copilului intr-un colt de cer. In cerul acesta, mama lui era regina; dintre toate lucrurile frumoase, incantatoare si demne de iubit, ea era cel mai frumos, mai incantator si mai demn de iubit