Micul print.

„Am trait astfel singur, fara a avea pe cineva cu care sa stau de vorba cu adevarat, pana ce am avut o pana in desertul Sahara, acum sase ani. Se stricase ceva la motor. Si cum n-aveam cu mine nici mecanic, nici pasageri, ma pregateam sa incerc sa fac, de unul singur, o reparatie dificila. Era pentru mine o problema de viata si de moarte. Abia mai aveam apa de baut pentru opt zile. In prima seara am adormit pe nisip, la o mie de mile de orice tinut locuit. Eram mult mai izolat decat un naufragiat pe o pluta in mijlocul oceanului.

Va inchipuiti atunci surpriza mea, in zori, cand m-a trezit un glas firav si ciudat. Zicea: - Te rog... deseneaza-mi o oaie! - Poftim? - Deseneaza-mi o oaie... Am sarit in picioare de parca as fi fost lovit de trasnet. M-am frecat la ochi. M-am uitat cu atentie. Si am vazut un prichindel cu totul extraordinar care ma privea cu gravitate. (...) M-am uitat asadar la acea aparitie facand ochii mari de uimire. Nu uitati ca ma gaseam la o mie de mile de orice tinut locuit.

Or, omuletul meu nu mi se parea a fi nici ratacit, nici mort de oboseala, nici mort de foame, nici mort de sete, nici mort de frica. Nu avea deloc infatisarea unui copil pierdut in mijlocul desertului, la o mie de mile de orice tinut locuit. Cand am izbutit in cele din urma sa vorbesc, i-am spus: - Dar... ce faci aici? Iar atunci el imi repeta, foarte bland, ca pe un lucru foarte serios: - Te rog... deseneaza-mi o oaie... Si asa am facut cunostinta cu micul print.“ - Antoine de Saint-Exupery